International

Vladimir Plahotniuc spune că vrea să fie extrădat în Republica Moldova pentru a se reabilita

Vladimir Plahotniuc a afirmat vineri că vrea să se întoarcă în Republica Moldova pentru a se reabilita, în prima declarație pe social media după ce a fost reținut în Grecia în baza unui mandat legat de un caz de fraudă masivă, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Plahotniuc, fost parlamentar și considerat unul dintre oamenii cei mai bogați din Republica Moldova, este unul dintre principalii suspecți în ‘furtul secolului’, dispariția în 2014 a sumei de un miliard de dolari din sistemul bancar din R. Moldova, echivalentă la momentul respectiv cu 12% din PIB-ul țării.

Săptămâna trecută, el a anunțat că este de acord să fie extrădat în Republica Moldova și s-a angajat să coopereze cu autoritățile judiciare internaționale. Guvernul Republicii Moldova, care vrea să adere la UE până în 2030, încearcă de multă vreme să-l readucă în țară pe fostul oligarh pentru a-l judeca.

‘Vreau să mă întorc în țară pentru a-mi dovedi nevinovăția autorităților de aplicare a legii sau cel puțin în fața a ceea ce a mai rămas din ele după așa-numitele reforme’, a scris Plahotniuc.

El a mai afirmat că acuzațiile care i se aduc sunt bazate pe ‘calomnie și ură politică’.

Plahotniuc a mai sugerat că autoritățile vor încerca să tergiverseze procesul de extrădare pentru a se asigura că întoarcerea sa în Moldova vine după alegerile din 28 septembrie, în care Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) al președintei proeuropene Maia Sandu ar putea pierde majoritatea în Parlament.

El a mai spus că autoritățile se tem că revenirea sa în țară ar putea ‘dezvălui adevărul’ despre cazul furtului de un miliard.

Purtătoarea de cuvânt a partidului PAS, Adriana Vlas, a respins comentariile lui Pahotniuc, afirmând că țara își dorește ca sistemul de justiție ‘să acționeze, cu legea în prim-plan’.

Vladimir Plahotniuc, în vârstă de 59 de ani, care a fugit din Republica Moldova în 2019, a fost arestat luna trecută la Atena, când se pregătea să plece spre Dubai.

O notificare roșie a fost emisă de Interpol în cazul său, în baza unor acuzații precum participarea la o organizație infracțională, spălare de bani și fraudă.

Plahotniuc a fost lider al Partidului Democrat din R. Moldova între 2016 și 2019, care făcea parte în acea perioadă dintr-o coaliție aflată la guvernare, și a fost vicepreședinte al parlamentului.

Articole recente

Popa (BNR): Până la sfârșitul anului vom dispune de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor euro

România va dispune, până la sfârșitul acestui an, de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor…

3 ore ago

Acordul comercial UE-SUA: stabilitate pe termen scurt sau declin pe termen lung pentru Europa? (analiză Ecaterina Mațoi)

Cele două mari piețe și blocuri comerciale de pe malurile Atlanticului au negociat timp de…

3 ore ago

Ucraina anunţă că a lovit o rafinărie de petrol şi un aerodrom militar în Rusia

Armata ucraineană a anunţat sâmbătă că a lovit instalaţii petroliere în interiorul Rusiei, între care…

3 ore ago

Helsinki tocmai a înregistrat un an întreg fără niciun deces în accidente rutiere

Helsinki, capitala Finlandei, nu a înregistrat niciun deces în accidente rutiere în ultimul an, au…

4 ore ago

India va continua să cumpere petrol din Rusia, în pofida ameninţărilor lui Trump (presă)

Oficiali indieni au declarat că ţara va continua să cumpere petrol din Rusia în pofida…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More