Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: en.kremlin.ru
Preşedintele rus Vladimir Putin a decretat miercuri legea marţială în cele patru provincii ucrainene pe care le-a anexat luna trecută şi a acuzat Kievul că respinge ”orice propunere de negociere”, transmit agenţiile Reuters, AFP şi EFE, potrivit Agerpres.
Legea marţială implică extinderea puterilor autorităţilor ruse de ocupaţie în regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson.
În declaraţii transmise de la reuniunea Consiliului de Securitate al Rusiei, liderul de la Kremlin a dispus de asemenea guvernului să constituie un consiliu special de coordonare sub conducerea premierului Mihail Mişustin, care să colaboreze cu regiunile ruse în vederea sporirii efortului militar pe frontul din Ucraina.
El a decretat astfel şi o ”mobilizare economică” în opt regiuni învecinate Ucrainei, inclusiv în Crimeea anexată în 2014, precum şi restricţionarea deplasărilor în şi în afara acestor regiuni.
Putin a justificat impunerea legii marţiale în acele provincii anexate prin faptul că responsabilii de la Kiev refuză în continuare să negocieze cu Rusia şi că ”bombardează” populaţia civilă în respectivele regiuni. ”Ei trimit grupuri de sabotori pe teritoriul nostru”, a mai spus preşedintele rus, menţionând în special acţiuni ”teroriste” precum atacul asupra podului Crimeii şi asupra unor ”infrastructuri nucleare”, fără a le preciza.
Pe de altă parte, potrivit aceluiaşi decret, în districtul federal unde se află şi capitala Moscova este instituit un regim de alertă consolidat.
Deciziile lui Putin survin în timp ce oficialii proruşi instalaţi în regiunea Herson din sudul Ucrainei au anunţat că au început evacuarea civililor de acolo, pentru ca trupele ruse să-şi poată consolida poziţiile defensive în aşteptarea unei mari ofensive a armatei ucrainene, care conform aceloraşi oficiali a mobilizat pe frontul din Herson zeci de mii de soldaţi în acest scop.
Armata ucraineană încearcă în special să taie liniile de comunicaţie ale soldaţilor ruşi aflaţi pe malul vestic al râului Nipru, să împingă trupele ruse peste acest râu şi să elibereze capitala omonimă a regiunii.
Comandantul operaţiunilor militare ruse în Ucraina, generalul Serghei Surovikin, a declarat la rândul său că situaţia trupelor ruse pe frontul ucrainean este ”foarte dificilă”. ”Regimul ucrainean încearcă să străpungă apărarea noastră”, folosindu-şi ”toate rezervele” pentru contraofensivele din est şi sud, a rezumat comandantul rus.
Un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak, a catalogat decizia lui Putin de a impune legea marţială în cele patru regiuni anexate drept o ”pseudo-legalizare a jefuirii proprietăţii ucrainenilor”.
”Aceasta nu aduce nicio schimbare pentru Ucraina: noi vom continua eliberarea şi scoaterea de sub ocupaţie a teritoriilor noastre”, a asigurat oficialul ucrainean, într-o reacţie pe Twitter.
Premierul Ilie Bolojan propune ca valoarea pensiei unui magistrat să fie de maximum 70% din…
Premierul Ilie Bolojan a informat că demisia vicepremierului Dragoş Anastasiu a fost înregistrată luni, iar…
Romgaz a înregistrat în primul semestru al acestui an o producţie totală de hidrocarburi de…
Orange Romania a realizat, în primele şase luni ale anului, o cifră de afaceri consolidată…
Majorarea TVA la 21% va afecta sectorul agricol prin creşterea preţurilor materiei prime pentru industriile…
Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Rusiei şi în prezent vicepreşedinte al puternicului Consiliu de Securitate…
This website uses cookies.
Read More