International

Vladimir Putin cere să fie “corectate erorile” din mobilizarea pentru ofensiva din Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut joi să fie “corectate erorile” din mobilizarea în curs în Rusia pentru ofensiva din Ucraina, în condiţiile în care nemulţumirea creşte în faţa convocării adesea haotice a recruţilor, informează AFP, potrivit Agerpres.

Mass-media şi cetăţeni ruşi au raportat pe reţelele sociale cazuri de mobilizare a unor persoane în vârstă, studenţi, bolnavi sau persoane fără niciun fel de experienţă militară. De asemenea, mobilizarea a declanşat manifestanţii şi fuga a mii de ruşi în străinătate.

“Această mobilizare suscită multe întrebări. Trebuie corectate toate erorile şi trebuie făcut în aşa fel ca ele să nu se mai repete”, a ordonat Putin în timpul unei reuniuni prin videoconferinţă a Consiliului său de Securitate, difuzată de televiziunea rusă.

Preşedintele Putin s-a referit la convocarea unor taţi de familii numeroase, a unor persoane cu boli grave sau foarte în vârstă, cazuri ce ar fi trebuit exceptate în virtutea legii.

“Dacă o eroare a fost comisă, ea trebuie corectată şi trebuie să se poată întoarce acasă toţi cei care au fost convocaţi fără un motiv întemeiat”, a subliniat Putin.

Luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a admis deja existenţa de “erori” în această mobilizare, care vizează 300.000 de rezervişti cu experienţă militară sau competenţe utile, precum conducerea de maşini de mare tonaj.

Peste 2400 de persoane au fost arestate în timpul unor manifestaţii împotriva mobilizării în Rusia după anunţarea acesteia, pe 21 septembrie, potrivit organizaţiei specializate OVD-Info.

Numeroşi ruşi au ales să fugă din ţară, generând lungi cozi de aşteptare la frontierele cu Grecia, Kazahstan, Mongolia şi Finlanda. Cursele aeriene au fost şi ele luate cu asalt.

Articole recente

Bolojan: Cheltuielile de personal din administrația locală au crescut cu 10%, deși ar fi trebuit să scadă cu 5%

Cheltuielile de personal în administrația publică locală au crescut în primele șase luni ale acestui…

4 ore ago

Termene.ro îl numește pe Radu Vucea în rolul de Chief Product Officer

Termene.ro anunță cooptarea lui Radu Vucea în rolul de Chief Product Officer (CPO). Este unul…

5 ore ago

Raiffeisen Bank lansează un cont de economii cu dobândă de 6% pentru clienții noi

Raiffeisen Bank România anunță lansarea unui nou produs de economisire destinat persoanelor fizice, disponibil începând…

5 ore ago

Preţul aurului a atins un nou maxim istoric pe fondul aşteptărilor că Fed va reduce dobânda

Preţul aurului a atins marţi pe pieţele din Asia un nou maxim istoric de 3.508,73…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More