International

Vladimir Putin i-a transmis lui Macron că-şi va atinge obiectivele în Ucraina, “prin negocieri sau prin război”

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis duminică şefului statului francez Emmanuel Macron că-şi “va atinge obiectivele” în Ucraina, “fie prin negocieri, fie prin război”, a anunţat Palatul Elysee, la încheierea unei convorbiri telefonice de o oră şi 45 de minute între cei doi şefi de stat, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, Emmanuel Macron l-a găsit pe Putin “foarte hotărât să-şi atingă obiectivele”, printre care “ceea ce preşedintele rus numeşte ‘denazificarea’ şi neutralizarea Ucrainei”, dar şi recunoaşterea independenţei peninsulei ucrainene Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, şi a provinciei Donbas (din estul Ucrainei), cerinţe care sunt – potrivit Parisului – “inacceptabile pentru ucraineni”.

Putin i-a spus lui Macron că nu a dorit să atace centralele nucleare

Vladimir Putin l-a asigurat pe Macron că “nu a fost în intenţia sa” să atace centralele nucleare ucrainene, între care fosta centrală de la Cernobîl.

“Preşedintele Putin a declarat că nu a fost în intenţia sa să efectueze atacuri asupra acelor centrale. El a mai spus că este gata să respecte normele AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică – n.r.) pentru protecţia centralelor”, după bombardarea, în noaptea de 3 spre 4 martie, a centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, cea mai mare din Europa.

Putin a negat că “armata sa a vizat civili”

Vladimir Putin “a negat că armata sa îi vizează pe civili”, în discuţia telefonică cu Macron, care i-a cerut preşedintelui rus să nu pună în pericol civilii, conform dreptului internaţional, potrivit Palatului Elysee.

Conform acestei surse, preşedintele rus a mai afirmat că “revine ucrainenilor responsabilitatea de a permite evacuarea populaţiei din oraşele încercuite”, la care preşedintele francez i-a răspuns că “armata care atacă este armata rusă” şi că nu are “motive să creadă că armata ucraineană îi pune pe civili în pericol”.

Totodată, Macron i-a spus lui Putin că este îngrijorat cu privire la un atac iminent asupra oraşului ucrainean Odesa, a pledat pentru importanţa găsirii unei soluţii negociate la criza ucraineană şi pentru protejarea instalaţiilor nucleare ucrainene.

Articole recente

Iohannis: Dronele ruse nu atacă România, dar, cum cad în România, reprezintă o problemă reală

Dronele ruse nu atacă România, dar faptul că resturi ale acestora cad pe teritoriul ţării…

9 ore ago

Franţa: După reţinerea unei jurnaliste, un militar este investigat pentru divulgarea de secrete militare

Un fost militar francez a fost pus joi sub urmărire penală de către o instanţă…

9 ore ago

Şefa diplomaţiei germane cere modernizarea ONU

Ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a cerut joi comunităţii internaţionale să adapteze ONU…

9 ore ago

Iohannis: Rusia s-a aşteptat la o comunitate internaţională slabă; calculat greşit

Rusia s-a aşteptat la o comunitate internaţională slabă atunci când a atacat Ucraina, dar "a…

10 ore ago

Germania: Semnificativă orientare spre extrema dreaptă alegătorilor germani (studiu)

Atitudinile de extremă-dreapta s-au intensificat drastic în Germania din 2021 încoace, cercetătorii stabilind că unul…

10 ore ago

Trump cere blocarea guvernului SUA prin neaprobarea cheltuielilor bugetare, pentru scăpa de procesele federale

Fostul preşedinte american Donald Trump le-a cerut miercuri noaptea colegilor săi republicani din Congresul SUA…

10 ore ago