Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: en.kremlin.ru
Preşedintele rus Vladimir Putin îl va primi miercuri la Moscova pe omologul său iranian Ebrahim Raisi, pentru discuţii inclusiv asupra programului nuclear iranian, a anunţat marţi Kremlinul, informează AFP şi TASS, potrivit Agerpres.
“O atenţie aparte va fi acordată punerii în aplicare a Planului Comun şi Cuprinzător de Acţiune cu privire la programul nuclear iranian”, a precizat preşedinţia rusă într-un comunicat.
Discuţiile vor viza de asemenea “o întreagă serie de chestiuni legate de cooperarea bilaterală, inclusiv punerea în aplicare a unor proiecte comune în domeniul comercial şi economic, precum şi chestiuni de actualitate internaţională şi regională”, potrivit aceleiaşi surse.
Rusia este, alături de SUA, Regatul Unit, China, Franţa şi Germania, una dintre ţările participante ale acordului încheiat în 2015 cu Iranul asupra programului său nuclear.
Acest acord îi oferea Teheranului ridicarea unei părţi din sancţiunile internaţionale, în schimbul reducerii drastice a ambiţiilor sale în domeniul nuclear, plasat sub controlul strict al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).
Însă după retragerea unilaterală a SUA din acord, în 2018, în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, Teheranul şi-a abandonat treptat angajamentele. La rândul lor, SUA şi-au reimpus sancţiunile.
Negocierile au fost relansate în noiembrie anul trecut la Viena, pentru a readuce Washingtonul în acest acord şi a determina Teheranul să-şi respecte angajamentele.
Rusia s-a declarat “optimistă” vineri în legătură cu aceste negocieri internaţionale.
Un sondaj prezentat de Polithink arată că românii vor mai mult Vest, mai multă digitalizare…
Autor: Sorin Cristian Niță, Asist. Univ. Dr., Academia de Studii Economice — un policy brief…
În România, prim-ministrul nu poate aloca niciun ban public, nu poate face nicio cheltuială și…
În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…
România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…
Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…
This website uses cookies.
Read More