Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPreşedintele rus Vladimir Putin l-a demis vineri prin decret pe şeful agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, Dmitri Rogozin, care s-a remarcat în ultimele luni prin declaraţiile sale belicoase la adresa Occidentului, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Dmitri Rogozin, în vârstă de 58 de ani, va fi înlocuit în funcţie de Iuri Borisov, de 65 de ani, care a deţinut până atunci portofoliul de vicepremier însărcinat cu complexul militaro-industrial rus care include şi domeniul spaţial.
În acest post, Dmitri Rogozin a ieşit din universul tern al birocraţilor ruşi cu memele sale publicate pe Twitter sau cu tiradele sale scandaloase şi provocatoare de pe Telegram.
În cei cinci ani în acest post, el nu a reuşit totuşi să oprească declinul industriei spaţiale ruse, care este depăşită şi care suferă din cauza lipsei de inovare şi a corupţiei.
În 2020, Rusia a pierdut monopolul zborurilor în spaţiu cu rachetele sale Soiuz vechi, dar fiabile, odată cu intrarea în scenă a companiei SpaceX, a miliardarului Elon Musk.
După declanşarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei pe 24 februarie, Rogozin, care a fost ambasador al Rusiei pe lângă NATO, s-a remarcat prin declaraţiile sale belicoase la adresa Occidentului, vorbind în mod repetat despre distrugerile pe care le-ar putea provoca armele nucleare ruse.
Cooperarea ruso-occidentală în domeniul spaţiul a fost marcată de atacul Rusiei asupra statului vecin.
Înlocuitorul lui Putin provine din rândul militarilor, înainte de postul de vicepremier ocupându-l pe cel de ministru adjunct al apărării. Această schimbare intervine în contextul tensiunilor ruso-occidentale tot mai mari. Ruşii şi americanii se acuză, între altele, de ambiţii militare în spaţiu.
Agenţia spaţială rusă activează atât în domeniul civil, cât şi în cel militar, notează AFP.
Ana Bobircă a fost numită Președinte al Consiliului de Administrație al TTS, potrivit unui raport…
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a lansat o acțiune de amploare împotriva…
Neptun Deep este o etapă importantă pentru viitorul energetic al Europei, a scris pe Linkedin Alfred…
Camera Consultanților Fiscali (CCF) salută determinarea Guvernului de a abroga impozitul minim pe cifra de…
*Salrom a inițiat discuții avansate cu potențiali finanțatori, de pe piața internă și internațională, pentru…
ONU a declarat oficial vineri foamete în Fâșia Gaza, prima din Orientul Mijlociu, după ce…
This website uses cookies.
Read More