Update articol:

Vladimir Putin propune Dumei de Stat retragerea Rusiei din GRECO

Putin Sursa foto: en.kremlin.ru Sursa foto: en.kremlin.ru

Preşedintele rus Vladimir Putin a prezentat luni Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului de la Moscova, un proiect de lege privind ieşirea ţării din Convenţia penală privind corupţia a Consiliului Europei şi retragerea din Grupul Statelor Împotriva Corupţiei (GRECO), transmite EFE, potrivit Agerpres.

Respectivul document, care vizează ieşirea Rusiei din convenţia semnată în ianuarie 1999, a fost inclus între proiectele camerei inferioare a legislativului rus.

În anexele proiectului de lege, Putin şi-a argumentat propunerea invocând decizia Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei (CoE) de a retrage Rusiei calitatea de membru al GRECO, care monitorizează îndeplinirea acordului.

”Conform acestei decizii, Rusia pierde calitatea de stat membru al GRECO, cu excepţia cazurilor în care GRECO monitorizează îndeplinirea angajamentelor făcute de ţara noastră, însă Rusia pierde dreptul de a participa la dezbaterea sau aprobarea rapoartelor, precum şi dreptul de vot”, a arătat Putin.

Proiectul de lege menţionează că este vorba despre o situaţie inadmisibilă pentru Rusia, motiv pentru care se propune ieşirea ţării din Convenţia penală privind corupţia şi retragerea din GRECO.

Moscova a anunţat că se retrage din Consiliul Europei în martie 2022, după 26 de ani de participare, ca urmare a invaziei ruse din Ucraina şi după ce Comitetul de Miniştri al CoE a declanşat articolul 8 din statutul său pentru a exclude Rusia, aminteşte EFE.

Potrivit Indicelui de percepţie a corupţiei publicat de organizaţia neguvernamentală Transparency International, Rusia ocupă locul 136 din 180, cu 29 de puncte pe o scară de la 0 (total corupt) la 100 (total necorupt).

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie