Update articol:

Vladimir Putin salută relaţiile de o calitate “fără precedent” între Rusia şi China

Vladimir Putin salută relaţiile de o calitate “fără precedent” între Rusia şi China
 - poza 1

Preşedintele rus Vladimir Putin a salutat vineri relaţiile de o calitate “fără precedent” dintre ţara sa şi China condusă de Xi Jinping, în timpul unei vizite întreprinse în prima zi a Jocurilor Olimpice de la Beijing şi în plină criză cu Occidentul, informează AFP, potrivit Agerpres.

“În ceea ce priveşte relaţiile noastre bilaterale, ele au progresat într-un spirit al prieteniei, al parteneriatului strategic. Ele au căpătat un caracter cu adevărat fără precedent”, a declarat Vladimir Putin la începutul întrevederii sale cu omologul chinez, potrivit unor declaraţii retransmise la televiziunea rusă.

Preşedintele rus a salutat “un exemplu de relaţie demnă, unde fiecare îl ajută şi susţine pe celălalt în dezvoltarea lui”.

Potrivit Moscovei, Vladimir Putin şi Xi Jinping vor prezenta în timpul acestei vizite o declaraţie asupra “viziunii lor comune” în materie de securitate internaţională, în timp ce tensiunile au escaladat puternic între Occident şi Rusia, acuzată că pregăteşte o invadare a Ucrainei, aminteşte AFP.

Beijingul şi-a exprimat sprijinul pentru Moscova în această criză, notează sursa citată.

Potrivit Kremlinului, în timpul acestei vizite a lui Vladimir Putin în China, se prevede de asemenea semnarea mai multor acorduri, inclusiv în domeniul strategic al gazului.

În acest sens, Putin s-a referit la un contract ce prevede furnizarea a 10 miliarde de metri cubi de gaz pe an către China dinspre Extremul Orient rus.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (16/01/2026)

Documente oferta publica de cumparare actiuni FP

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (16/01/2026)

Disponibilitatea documentatiei ofertei publice de cumparare actiuni ELMA

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (16/01/2026)

Reluare tranzactionare ora 12:05 - conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizie ASF nr. 28/16.01.2026 - aprobare document oferta publica de cumparare actiuni FP initiata de Lion Capital SA