Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: en.kremlin.ru
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a afirmat joi că, în ciuda sancţiunilor, economia rusă este prima din Europa şi a cincea din lume, informează EFE, care menţionează că şeful de la Kremlin a făcut aceste declaraţii în timpul unei vizite în oraşul Habarovsk, în cadrul unui turneu cu caracter evident electoral în Orientul Îndepărtat rus.
“Se pare că ne sugrumă şi ne presează din toate părţile, dar în ceea ce priveşte volumul economiei în ansamblu suntem primii din Europa. Am depăşit Germania şi ne-am clasat pe locul cinci în lume: China, Statele Unite, India, Japonia, Rusia. În Europa, numărul unu”, a spus Putin, potrivit Agerpres.
Preşedintele rus a ajuns la Habarovsk după ce anterior s-a aflat în regiunea autonomă Ciukotka, prima etapă a turneului său în Orientul Îndepărtat rus, care coincide cu începutul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din martie în care candidează pentru realegere, pentru un mandat de şase ani.
Conform amendamentelor constituţionale aprobate în 2020, Putin, în vârstă de 71 de ani, a cărui victorie la alegerile din martie este considerată de la sine înţeles, ar putea candida şi la alegerile prezidenţiale din 2030.
La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…
Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…
O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…
Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…
6 din 10 români cred că statul ar trebui să intervină mai mult în economie,…
Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…
This website uses cookies.
Read More