Tehnologie

Vodafone ar urma să obţină 2,13 miliarde de euro din listarea la Frankfurt a diviziei de infrastructură Vantage Towers

Vodafone ar urma să obţină 2,13 miliarde de euro din listarea la Frankfurt a diviziei de infrastructură Vantage Towers, stabilind un preţ pe acţiune de 24 de euro, care implică o evaluare a companiei de 12 miliarde de euro. La acest nivel de preţ, listarea ar urma să fie a una dintre cele mai mari oferte publice iniţiale din Europa în acest an, au anunţat, miercuri, aranjorii listării, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Suma de 2,13 miliarde de euro ar fi obţinută dacă nu va fi exercitată şi o supralocare a acţiunilor, a adăugat unul dintre organizatorii listării.

Cererea depăşeşte de câteva ori oferta, la acest preţ sau la un preţ mai ridicat.

Iniţial, Vodafone stabilise un interval de preţ pentru listarea Vantage Towers de 22,5-29 de euro pe acţiune, dar în această săptămână a restrâns intervalul la 24-25 euro pe unitate. Compania avea ca obiectiv obţinerea a 202,8 miliarde de euro.

Această listare se adaugă unui număr mare de listări din acest an, între care se află compania poloneză de comerţ electronic InPost, platforma germană de comercializare de automobile second hand AUTO1, brandul britanic de încălţăminte Dr. Martens şi firma de livrare de mâncare Deliveroo.

Potrivit asociaţiei industriale, modernizarea reţelelor de telecomunicaţii, inclusiv a turnurilor, pentru tehnologia 5G, va necesita 890 de miliarde de dolari în perioada 2020-2025, iar operatorii europeni vor să se folosească de active pentru a ajuta la finanţarea lucrărilor respective.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

6 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

6 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

7 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

8 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

8 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More