Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzCea de-a cincea ediție a Conferinței ECONOMIST ROMANIAN BUSINESS & INVESTMENT ROUNDTABLE, intitulată „Creșterea competitivității, cheia unei Românii pregătite pentru viitor”, va avea loc pe 18 martie, la Hotel Sheraton. Pentru al patrulea an consecutiv, Vodafone este partener principal al evenimentului care reunește invitați de renume din România și din străinătate, oferind un cadru dedicat dezbaterilor pe teme economice, potrivit unui comunicat de presă.
“Acest eveniment reprezintă o platformă de renume, facilitând conexiuni și interacțiuni cu lideri de business din întreaga lume. Ne onorează să contribuim la facilitarea unor dialoguri valoroase între mediul privat și cel instituțional, și la identificarea unor soluții concrete pentru provocările economice actuale, prin intermediul evenimentului anual pe care îl organizăm în parteneriat cu The Economist Impact Events și Hazlis & Rivas,” a declarat Tereza Tranakas, CEO Oxygen.
La edițiile anterioare, evenimentul a reunit personalități marcante precum Martin Schulz, fost Președinte al Parlamentului European, Iulia Timoșenko, fost prim-ministru al Ucrainei, Sir David King, președintele al Climate Crisis Advisory Group.
Și în această ediție, Conferința ROMANIAN BUSINESS & INVESTMENT ROUNDTABLE va aduce în prim-plan reprezentanți de renume din mediul de afaceri și cel politic, care vor aborda teme actuale și de interes privind provocările economice locale și globale, se mai arată în comunicat.
Evenimentele Economist Impact reunesc participanți din întreaga lume și lideri de opinie de renume mondial, în cadrul unor discuții structurate pe teme precum peisajul geopolitic, perspectivele macroeconomice, criza energetică, digitalizarea accelerată, bunăstarea pieţelor financiare sau sustenabilitatea, dar și viitorul tehnologiei comerțului și al muncii.
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…
Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…
Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…
Fondul Proprietatea a completat convocatorul AGA din 29 septembrie cu propunerile transmise de Ministerul Finanțelor,…
This website uses cookies.
Read More