International

Vodafone intenţionează să disponibilizeze 1.300 de angajaţi în Germania

Operatorul britanic de telefonie Vodafone vrea să elimine 1.300 de posturi în Germania, cea mai importantă piaţă a sa, la două săptămâni după ce a anunţat că vrea să disponibilizeze 1.000 de angajaţi în Italia, informează AFP, potrivit Agerpres.

Cele 1.300 de posturi reprezintă 6,3% din cei 14.230 de angajaţi pe care Vodafone îi are în cea mai mare economie europeană, unde grupul britanic înregistrează o scădere a vânzărilor începând din 2022.

“Dacă vrem să ne finanţăm ambiţiile, trebuie să facem acest pas dureros”, a spus directorul Vodafone Deutschland, Philippe Rogge într-un interviu publicat joi în cotidianul financiar Handelsblatt. Potrivit lui Philippe Rogge, restructurările vor viza în special posturile administrative şi de conducere. În acelaşi timp, aproximativ 400 de noi posturi ar urma să fie înfiinţate “în domeniile care au contact direct cu clienţii”, a spus Philippe Rogge.

Grupul britanic de telefonie Vodafone trece printr-o perioadă dificilă. Cotaţia acţiunilor sale a înregistrat o scădere puternică în mandatul fostului CEO, Nick Read, până la demisia sa surprinzătoare în luna decembrie a anului trecut.

În februarie, Vodafone a anunţat o scădere de 0,4% a cifrei de afaceri în cel de al treilea trimestru al exerciţiului fiscal curent, pe care a explicat-o prin diminuarea vânzărilor în Germania, Italia şi Spania. La mijlocul acestei luni, Vodafone Italia a anunţat luni că a demarat consultările cu sindicatele în vederea disponibilizării a 1.000 de angajaţi, în ideea de a reduce costurile şi a face faţă concurenţei puternice din sectorul telecomunicaţiilor din peninsulă.

Grupul britanic suferă de pe urma încetinirii creşterii economice în Europa precum şi a costurilor mari cu introducerea tehnologiei 5G.

Vodafone operează reţele mobile şi fixe în 20 de ţări şi colaborează cu reţele mobile în alte 47 de ţări. La 31 decembrie 2022, avea peste 330 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix şi peste 21 de milioane de clienţi ai serviciilor TV. Vodafone este lider mondial în domeniul IoT (Internet of Things), conectând peste 155 de milioane de dispozitive şi platforme.

Articole recente

Lion Capital și-a vândut deținerea de 5% din Argus

Lion Capital (simbol bursier LION), fostă SIF Banat-Crişana (SIF1), și-a vândut deţinerea de 5% din…

6 ore ago

Stoltenberg: NATO trebuie să ofere Ucrainei garanţii de securitate după război

NATO trebuie să discute opţiuni de a oferi Ucrainei garanţii de securitate pentru perioada ce…

7 ore ago

Marea Britanie: Primul declin anual al preţurilor locuinţelor din ultimii 11 ani

Preţurile locuinţelor în Marea Britanie au scăzut în ritm anual în luna mai, pentru prima…

8 ore ago

Bruxelles-ul a propus pentru 2024 un buget european de 189,3 miliarde de euro

Comisia Europeană a propus, miercuri, un buget anual al UE în valoare de 189,3 miliarde…

9 ore ago

Ucraina consideră drept ”neadecvată” decizia UE de prelungire a restricţiilor privind importurile de cereale

Ministerul ucrainean al Agriculturii a calificat miercuri drept "neadecvată" decizia Comisiei Europene de prelungi, până…

9 ore ago

Sursele regenerabile vor asigura mai mult de jumătate din producţia de electricitate a Spaniei

Spania este pe cale să devină prima ţară din marile economii europene pentru care sursele…

9 ore ago