Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzVolker Raffel, CEO E.ON România, a fost ales în funcția de Președinte al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România). El îi succede în această funcție lui Andreas Lier (BASF), potrivit unui comunicat de presă.
Decizia a fost luată în cadrul Consiliului Director al AHK România, în urma Adunării Generale anuale a membrilor, organizată marți seara. Volker Raffel se implică activ în activitățile Camerei încă din 2021, când a fost ales membru al Consiliului Director, contribuind constant la inițiativele și dezvoltarea comunității de afaceri româno-germane.
„Sunt foarte încântat și este o mare onoare pentru mine să fiu ales în funcția de Președinte al AHK România. Vă mulțumesc pentru încrederea acordată. Mă voi implica cu responsabilitate și entuziasm pentru continuarea și extinderea relațiilor bilaterale pe baze economice dintre România și Germania”, a declarat Volker Raffel după alegeri.
Volker Raffel devine astfel cel de-al cincilea președinte al AHK România, organizație fondată în 2002, după Karl-Josef Baum, dr. Radu Merica, dr. Dragoș Anastasiu și Andreas Lier.
În deschiderea Adunării Generale, Andreas Lier a subliniat perspectivele pozitive ale relațiilor economice dintre Germania și România: „Perspectivele relațiilor economice româno-germane sunt în continuare promițătoare. România a devenit centru puternic de inovație și tehnologie, iar în tranziția verde, joacă un rol important pentru Germania și poate deveni un hub energetic regional.”
Directorul general al AHK România, Sebastian Metz, a remarcat că anul trecut a fost unul deosebit, cu vizite de rang înalt, cu multe evenimente pentru comunitatea de afaceri româno-germană, cu focus pe inovație și cooperare: „Am fost deosebit de mulțumiți de evoluția numărului de membri, care a continuat să crească anul trecut – un semn clar al încrederii acordate activității AHK și al relevanței serviciilor noastre.”
De asemenea, Adunarea Generală a reconfirmat prin vot mandatul lui Ottmar Lotz (Agrarius AG) și a ales noi membri în Consiliul Director: Mihai Marinescu (Knauf Gips), Olga Drăguinea (Lidl Romania), Dan Lăzărescu (Bosch) și Moritz von Mecklenburg (SRT Silvirom Timber GmbH).
Componența actuală a Consiliului Director al AHK România este:
Comisia de cenzori este formată din:
Adriana Costea (PwC Tax Services), Bastian Heinz (Pro Credit Bank) și Costina Constantin (Stalfort & Partner).
Le mulțumim pentru implicare domnilor Daniel Gross (PENNY), Christian von Albrichsfeld (Continental), Michael Beier (CLAAS) și Marco Alpert (BAWI), ale căror mandate au expirat conform statutului, precum și în mod special lui Andreas Lier pentru activitatea sa în calitate de președinte al AHK România.
Comunitatea de business româno-germană reunește peste 680 de membri, cu aproximativ 240.000 de angajați în companii cu capital german, active în peste 150 de sectoare economice.
***
AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane. Înființată în 2002, AHK numără peste 680 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană. De la 1 ianuarie 2020, în cadrul AHK România funcționează și Centrul de competență pentru Republica Moldova. Dorim astfel să intensificăm relațiile de afaceri între companii din România, Republica Moldova și Germania și să contribuim semnificativ la dezvoltarea economică a Republicii Moldova.
Canada ”are intenţia” să recunoască Palestina ca stat la Adunarea Generală a ONU, în septembrie,…
Kamala Harris, candidata democrată înfrântă în alegerile prezidenţiale americane de la sfârşitul lui 2024, nu…
Guvernul va aproba în şedinţa de joi un proiect de hotărâre pentru stabilirea mecanismului naţional…
Ucraina va "corecta" o lege care revocă independenţa organismelor anticorupţie, lege care a stârnit un…
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
This website uses cookies.
Read More