Categories: Fără categorie

Volkswagen analizează o posibilă listare a mărcii Porsche

Grupul auto german Volkswagen AG, firma mamă a constructorului de automobile sport Porsche, analizează o posibilă listare separată a mărcii Porsche în ideea de a creşte valoarea companiei, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, Volkswagen discută cu consultanţii despre avantajele unei oferte publice iniţiale la Porsche. Grupul auto german ar putea utiliza fondurile generate de pe urma unei listări a mărcii de automobile sportive pentru achiziţii sau investiţii în tehnologie.

O eventuală listare a Porsche ar putea avea loc anul viitor, însă deocamdată nu a fost luată o decizie finală. Chiar dacă va opta pentru un IPO la Porsche, grupul Volkswagen intenţionează să păstreze în continuare o participaţie majoritară la această divizie.

Anterior şi revista germană Manager Magazin a informat că Volkswagen analizează o posibilă listare a 25% din acţiunile Porsche, divizie a cărei valoare este estimată la 20-25 miliarde de euro. Cu toate acestea, discuţiile nu s-au finalizat şi nu există nicio certitudine că se vor finaliza cu o tranzacţie.

Luna trecută, directorul general al grupului Volkswagen, Herbert Diess, a menţionat faptul că valoarea relativ redusă a constructorului german de automobile comparativ cu rivalii care produc automobile electrice impune o restructurare de urgenţă a grupului.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Articole recente

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

14 minute ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

15 minute ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

2 ore ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

2 ore ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

2 ore ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More