Afaceri

Volkswagen îşi menţine estimările de profit în 2021, în pofida lipsei semiconductorilor

Deficitul global de cipuri care afectează producătorii auto nu va avea impact asupra estimărilor de profit ale Volkswagen AG în 2021, a informat grupul auto, ca răspuns la informaţiile din presa germană, conform cărora VW se aşteaptă la o scădere a producţiei din cauza lipsei semiconductorilor, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Grupul Volkswagen încă se aşteaptă la o marjă de profit operaţional în 2021 între 5,5% – 7% şi o marjă de 3% – 4% pentru principalul său brand, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

“Din fericire, am putut limita semnificativ impactul negativ asupra clienţilor noştri şi asupra cifrelor privind livrările, de exemplu vânzând stocurile şi prin alte măsuri”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Marţi, site-ul Business Insider anunţa că firma cu sediul la Wolfsburg nu se aşteaptă să poată produce mai mult de 800.000 de vehicule în 2021, din cauza lipsei semiconductorilor.

Purtătorul de cuvânt a refuzat să comenteze această cifră şi a declarat că nu sunt posibile estimări exacte privind impactul deficitului de cipuri asupra producţiei şi livrărilor până la finalul anului.

Luna aceasta, cel mai mare producător auto european a estimat că problemele provocate de lipsa semiconductorilor se vor atenua în trimestrul trei din 2021, în timp ce livrările şi vânzările de vehicule ar urma să crească fiecare cu peste o cincime.

Îmbunătăţirea perspectivelor vine în urma majorării cererii pentru maşini premium, cum ar fi Porsche şi Audi, o tendinţă observată şi la rivalii General Motors, Daimler, Ford şi Stellantis.

În primul trimestru din 2021, livrările brandurilor Porsche şi Audi au crescut cu aproximativ o treime, faţă de perioada similară din 2020, în timp ce vânzările de vehicule electrice s-au dublat, la 133.300 de unităţi.

Vânzările în primul trimestru din 2021 au urcat cu 13%, la 62,4 miliarde de euro, iar livrările pe plan global au crescut cu peste 20%, la 2,4 milioane de vehicule.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

10 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

10 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

11 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

11 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

11 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More