Auto

Volkswagen susţine că îndeplineşte obiectivele UE privind emisiile de dioxid de carbon

Emisiile de dioxid de carbon (CO2) ale autoturismelor Volkswagen în 2021 au fost cu aproximativ 2% sub limita UE, la 118 grame de CO2 emise per kilometru, conform datelor preliminare anunţate luni de grupul german, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Un total de 472.300 de vehicule electrice au fost livrate în UE, Norvegia şi Islanda în 2021, cu 64% mai mult faţă de 2020, a informat Volkswagen.

Procentul vehiculelor hibride şi pe baterii în rândul vânzărilor totale a urcat la 17,2% anul trecut, de la 10,1% în 2020.

Şi datele preliminare publicate recent de producătorii auto germani BMW şi Daimler arată că au îndeplinit obiectivele UE privind emisiile de dioxid de carbon.

Recent, Volkswagen a anunţat că se aşteaptă ca vehiculele electrice pe baterii să reprezinte jumătate din vânzările sale globale de vehicule până în 2030, în condiţiile în care cel mai mare producător auto european se pregăteşte să renunţe la maşini cu motoare cu ardere internă.

Volkswagen vrea să depăşească Tesla şi până în 2025 să devină cel mai mare producător de vehicule electrice.

În ultimele luni, o serie de mari producători auto şi-au dezvăluit strategiile pentru ca majoritatea automobilelor vândute în Europa să fie modele complet electrice până la finele acestui deceniu.

Volkswagen a anunţat că noile ţinte de emisii mai stricte ale Uniunii Europene îl vor forţa să crească proporţia ocupată de vehiculele hibride şi electrice în vânzările sale totale de autoturisme în Europa până la 60% în 2030, de la o ţintă anterioară de 40%. Volkswagen şi-a majorat investiţiile planificate în tehnologiile digitale şi vehiculele electrice până la 78 de miliarde de euro în următorii cinci ani, dintre care aproximativ 35 miliarde euro vor fi investite în mobilitate electrică.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Articole recente

Bolojan s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău: Aderarea la UE înseamnă şansa unei dezvoltări mai rapide

Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chişinău, a discutat cu preşedintele Parlamentului din Republica…

2 ore ago

Ministrul Sănătății: Noi criterii de evaluare pentru șefii de secție din spitale

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, la Deva, că în evaluarea șefilor de secții…

2 ore ago

Rogobete: Din septembrie spitalele vor trebui să publice o serie de indicatori de transparență în activitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, la Deva, că din luna septembrie spitalele vor…

2 ore ago

Maia Sandu: Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi prosper

Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi…

2 ore ago

Germania: Merz respinge majorarea taxelor pentru companiile mijlocii şi cere reformarea statului bunăstării

Cancelarul german Friedrich Merz a promis sâmbătă că taxele aplicate companiilor mijlocii nu vor fi…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More