Categories: Fără categorie

Volkswagen va lua o decizie privind noua fabrică din Europa de Est până la sfârşitul lunii octombrie

Grupul Volkswagen AG va decide până la sfârşitul lunii octombrie unde va construi o nouă fabrică multibrand în Europa de Est, a declarat directorul de producţie al subsidiarei Skoda, Michael Oeljeklaus, pentru Automotive News, potrivit Agerpres.

Cele mai multe şanse le au două zone din Turcia şi o alta din UE, a precizat Oeljeklaus, fără a nominaliza zona din blocul comunitar. Jurnaliştii susţin că VW analizează posibilitatea deschiderii unei uzine în Bulgaria.

Brandul VW va fi responsabil cu dezvoltarea fabricii dar producţia va fi împărţită cu Skoda, a explicat Oeljeklaus. “În ultimii ani am majorat capacitatea de producţie la actualele noastre unităţi dar lucrăm într-adevăr la capacitate maximă”, a precizat acesta.

În noiembrie, VW va decide ce modele vor fi produse în noua fabrică, unde activitatea va începe cel mai devreme la începutul anului 2023, a declarat Oeljeklaus.

Din cauza constrângerilor provocate de capacitatea de producţie din Europa, Skoda a vândut anul trecut cu 100.000 de vehicule mai puţin iar situaţia s-ar putea repeta în 2019, declara recent şeful brandului ceh, Bernhard Maier. Acesta anunţase că “cel mai probabil” la noua fabrică vor fi produse SUV-urile Skoda Karoq şi Seat Ateca iar unitatea va avea o capacitatea de producţie de 350.000 de vehicule, cu posibilitatea dublării numărului dacă va creşte cererea.

În 2018, Skoda a produs un număr record de vehicule – 886.100 – la uzinele sale din Mlada Boleslav şi Kvasiny (Cehia).

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania. 

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

5 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

5 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

7 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More