Update articol:

Volodimir Zelenski, în Suedia pentru a se întâlni cu regele Carl Gustaf şi cu premierul Ulf Kristersson

Volodimir Zelenski, în Suedia pentru a se întâlni cu regele Carl Gustaf şi cu premierul Ulf Kristersson
 - poza 1 Sursa foto: president.gov.ua

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit sâmbătă în Suedia, unde intenţionează să se întâlnească cu prim-ministrul ţării, Ulf Kristersson, cu regele Carl Gustaf şi cu alţi oficiali suedezi, după cum a informat chiar liderul de la Kiev prin intermediul contului său Telegram, transmite EFE, potrivit Agerpres.

“Olena şi cu mine am ajuns în Suedia”, a scris Zelenski. “Sarcina noastră principală este să ne întărim apărarea aeriană şi terestră, să dezvoltăm cooperarea bilaterală şi securitatea comună euroatlantică”, a continuat el Zelenski în mesajul transmis după sosirea sa în ţara nordică.

Această vizită vine la aproape un an şi jumătate de la începutul invaziei ruse asupra Ucrainei şi într-un moment în care Suedia este pe cale să adere la NATO, urmând exemplul vecinei sale, Finlanda.

La scurt timp după începerea ostilităţilor în februarie 2022, Suedia a abandonat doctrina de a nu furniza arme ţărilor aflate în război şi a furnizat Kievului mii de arme antitanc, aminteşte AFP.

În iulie, Turcia a renunţat la opoziţia sa faţă de intrarea Suediei în Alianţa Atlantică, dând undă verde aspiraţiilor de aderare ale Stockholmului.

În ceea ce o priveşte, Moscova consideră că intrarea Suediei în NATO va avea “consecinţe negative” pentru securitatea Rusiei, care intenţionează să ia măsuri “prevăzute şi planificate” ca răspuns.

BVB | Știri BVB
BIOFARM S.A. (BIO) (12/01/2026)

Evaluarea unor optiuni strategice privind dezvoltarea Societatii

COMCM SA CONSTANTA (CMCM) (12/01/2026)

Convocare AGEA 16/17.02.2026

PREBET SA AIUD (PREB) (12/01/2026)

Prelungire mandat Director General si numire Director General Adjunct

SOCEP S.A. (SOCP) (12/01/2026)

Inregistrare in Registrul Comertului a fuziunii dintre SOCEP SA si SOCEFIN SRL

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (12/01/2026)

Semnarea unui contract semnificativ - livrare cursuri