Volodimir Zelenski/ Sursa foto: president.gov.ua
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost inclus în topul 100 al celor mai influente personalităţi din lume în 2022, realizat de revista Time, potrivit DPA, potrivit Agerpres.
“În preşedintele Zelenski, poporul ucrainean are un lider demn de curajul şi rezistenţa sa”, a scris preşedintele american Joe Biden într-un scurt text de prezentare a liderului ucrainean.
“Naţiunile din lumea liberă, inspirate de exemplul preşedintelui Zelenski, sunt mai unite, mai hotărâte şi mai conştiente de scopul lor decât în oricare alt moment din memoria recentă”, a adăugat liderul american.
Şeful Statului Major al armatei ucrainene, Valeri Zalujni, este de asemenea în listă.
În acest clasament a mai fost inclus şi preşedintele rus Vladimir Putin, care a ordonat invadarea Ucrainei vecine în urmă cu trei luni.
Textul însoţitor este scris de principalul său opozant din Rusia, Alexei Navalnîi, care ispăşeşte o pedeapsă de nouă ani într-o colonie penală de maximă securitate.
“Dacă cineva distruge media independente, organizează asasinate politice şi este blocat în iluziile sale imperiale, atunci este vorba de un nebun capabil să comită o baie de sânge în centrul Europei în secolul 21”, scrie Navalnîi.
“Putin dă o lecţie despre cum să anulezi câştigurile economice obţinute de o ţară pe parcursul a 20 de ani”, a adăugat el.
“Totuşi, principala întrebare pe care el o pune – cum să opreşti un nebun malefic care are o armată şi arme nucleare şi este membru în Consiliul de Securitate al ONU – nu a primit încă un răspuns. Noi suntem cei care trebuie să găsim răspunsul”, a adăugat Navalnîi.
“Spectrul mijloacelor prin care poate fi exercitată influenţa nu a fost niciodată mai clar decât în acest Top 100 Time care îi include pe Putin şi Zelenski”, a scris pe Twitter redactorul-şef al revistei, Edward Felsenthal.
“Dictatorul din spatele unui război brutal şi preşedintele ucrainean, o figură eroică rară în vremurile noastre care dezbină”, a adăugat el.
Time publică această listă anuală începând din 1999.
Diplomaţia rusă a transmis vineri mesaje diferite despre decizia statelor UE de a acorda Ucrainei…
Principala agenţie de securitate internă a Ucrainei a anunţat vineri că a descoperit o reţea…
O primă reuniune a aşa-numitei Comunităţii Politice Europene (CPE) va avea loc în Republica Cehă…
Uniunea Europeană şi Norvegia au stabilit să-şi intensifice cooperarea pentru a garanta surse adiţionale de…
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi şi vineri, la reuniunile liderilor din Uniunea Europeană şi…
Fondul Proprietatea a anunțat încheierea ofertei de răscumpărare, indicele de alocare fiind de 0,2393196964, potrivit…