International

Volodimir Zelenski intenţionează să facă o vizită la Washington după participarea sa la Adunarea Generală a ONU

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski intenţionează să se deplaseze la Washington după discursul pe care îl va rosti la Adunarea Generală a ONU, au relatat joi media americane, transmite DPA, potrivit Agerpres.

În capitala SUA, Zelenski ar urma să aibă o întâlnire cu preşedintele Joe Biden la Casa Albă şi întrevederi cu membri ai Congresului la Capitoliu, au relatat The Washington Post, Bloomberg şi CNN.

Deocamdată nu există informaţii oficiale despre detaliile vizitei şi încă nu este clar dacă şeful statului ucrainean se va adresa plenului Congresului Statelor Unite aşa cum a făcut-o în 22 decembrie.

Potrivit unor surse politice ale website-ului Punchbowl News, călătoria sa la Washington ar urma să înceapă joia viitoare.

Este de aşteptat ca în cursul vizitei preşedintele Zelenski să solicite sprijin suplimentar pentru ţara sa în războiul contra Rusiei.

În prezent, Biden încearcă să convingă Partidul său Democrat să fie de acord cu alocarea a încă 20 de miliarde de dolari pentru obiective umanitare, economice şi militare.

În Senatul american, Ucraina a primit un sprijin larg atât de la democraţi, cât şi de la republicani, de la începerea războiului. În schimb, în Camera Reprezentanţilor, unde republicanii au o uşoară majoritate, au sporit în ultimele săptămâni criticile referitoare la continuarea plăţilor pentru ajutorarea Kievului.

Volodimir Zelenski a vizitat Washingtonul în decembrie anul trecut, când s-a întâlnit cu Joe Biden şi s-a adresat celor două camere ale Congresului Statelor Unit. SUA furnizează Kievului mai mult ajutor militar decât orice altă ţară, pentru a ajuta Ucraina să se apere de invadatorii ruşi.

Potrivit Institutului pentru economie mondială de la Kiel, valoarea ajutorului furnizat până acum Ucrainei de către Washingtonul a depăşit deja 70 de miliarde de dolari.

Articole recente

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

7 minute ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

22 de minute ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

2 ore ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…

2 ore ago

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

2 ore ago

Qatar afirmă că va continua să joace rolul său de mediator în Gaza în ciuda atacului israelian

Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More