Update articol:

Von der Leyen, despre acordul cu SUA: 15% este cel mai bun acord pe care l-am putut obţine

Von der Leyen, despre acordul cu SUA: 15% este cel mai bun acord pe care l-am putut obţine
 - poza 1

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat despre acordul comercial cu Statele Unite că este „cel mai bun acord posibil” şi nu trebuie subestimat, având în vedere ameninţarea iminentă a taxelor vamale de 30% care plana asupra UE, relatează Reuters.

Taxe vamale de bază de 15% pentru produsele UE importate în Statele Unite se vor aplica majorităţii produselor, inclusiv autovehiculelor, semiconductorilor şi produselor farmaceutice, a declarat Von der Leyen, potrivit news.ro.

Între timp, s-a convenit asupra unei rate tarifare zero pentru anumite produse strategice, inclusiv aeronave şi piese de aeronave, anumite produse chimice şi anumite medicamente generice. Nu s-a luat nicio decizie cu privire la rata aplicabilă vinului şi băuturilor spirtoase, a adăugat ea.

Întrebată dacă este de părere că 15% este o afacere bună pentru producătorii europeni de automobile, Von der Leyen a declarat: „15% nu trebuie subestimat, dar este cel mai bun rezultat pe care l-am putut obţine”.

Uniunea Europeană s-a angajat să achiziţioneze gaze naturale lichefiate şi combustibil nuclear din SUA în valoare de 750 de miliarde de dolari pe o perioadă de trei ani. „Încă avem prea multe gaze naturale lichefiate din Rusia care intră pe uşa din spate”, a afirmat ea.

Comisia Europeană a propus eliminarea treptată a tuturor importurilor de gaze naturale din Rusia până la 1 ianuarie 2028.

„Acordul de astăzi creează certitudine în vremuri incerte, asigură stabilitate şi previzibilitate”, a declarat Von der Leyen înainte de a părăsi Scoţia.

BVB | Știri BVB
Sphera Franchise Group (SFG) (01/04/2026)

Document de informare - atribuirea cu titlu gratuit a unor actiuni directorilor

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (01/04/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.03.2026

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/04/2026)

Contracte cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018

OMV PETROM S.A. (SNP) (01/04/2026)

Actualizare privind sonda de explorare Krum-1 din perimetrul Han Asparuh