Update articol:

Wall Street a consemnat marţi unele dintre cele mai mari fluctuaţii din acest an, din cauza acţiunilor din sectorul tehnologiei

investitiile la bursa, diversificarea

Bursa de pe Wall Street a consemnat marţi unele dintre cele mai mari fluctuaţii din acest an, din cauza acţiunilor din sectorul tehnologiei, care au fost afectate de îngrijorările legate de accelerarea inflaţiei şi de evaluările ridicate, transmite CNBC, potrivit news.ro.

Pe parcursul şedinţei vînzările masive s-au extins la nivelul întregii pieţe.

Într-o întorsătură ciudată, acţiunile companiilor de tehnologie s-au redresat după-amiaza, investitorii revenind la companii precum Amazon şi Netflix, lăsând restul pieţei în teritoriu negativ.

În aceste condiţii, indicele Nasdaq Composite, dominat de acţiunile tehnologice, s-a redresat şi a închis în declin cu doar 0,1%, după o scădere de până la 2,2%.

Indicele Dow Jones Industrial Average a încheiat ziua cu o scădere de 1,4%, cea mai mare după 26 februarie. Cel mai mare declin a fost înregistrat de acţiunile companiei de asigurări Travelers Companies şi de Home Depot.

În prima parte a şedinţei, acţiunile tehnologice au scăzut puternic, dar şi-au revenit şi au închis pe plus. Acţiunile Amazon şi Netflix au urcat cu peste 1%, iar Facebook cu 0,2%. Titlurile Apple şi Alphabet şi-au redus la rândul lor pierderile.

Acţiunile Tesla au scăzut cu 1,9%, dar departe de minimul zilei.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025