Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa Pixabay
Wall Street a încheiat tranzacţiile de miercuri în creştere, după trei zile de pierderi, investitorii profitând de preţurile scăzute ale acţiunilor din sectorul tehnologiei, în timp ce titlurile producătorului de automobile electrice Tesla au avansat cu 10,92%, după ce în şedinţa precedentă au consemnat cel mai mare declin procentual într-o zi din istoria companiei, transmite Reuters, potrivit news.ro.
Acţiunile Apple, Microsoft şi Amazon.com, cele mai mari companii listate la bursa americană în funcţie de capitalizare, au urcat fiecare cu cel puţin 3%.
Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 1,6%, S&P 500 cu 2,01% şi Nasdaq Composite cu 2,71%.
Creşterile procentuale marchează cea mai bună performanţă consemnată într-o singură zi de S&P după 5 iunie, pentru Nasdaq după 29 aprilie şi pentru Dow Jones după 14 iunie.
Acţiunile AstraZeneca au scăzut cu 1,96% în urma întreruperii studiului clinic al vaccinului pentru noul coronavirus, chiar dacă acesta ar putea fi reluat săptămâna viitoare, potrivit Financial Times.
Titlurile Tiffany & Co au scăzut cu 6,44%, după ce grupul francez LVMH a anunţat că renunţă la acordul de preluare a lanţului american de magazine de bijuterii, de 16 miliarde de dolari.
Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…
Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…
Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…
Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…
Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…
This website uses cookies.
Read More