La urma urmei, vârsta nu este doar un număr pentru Warren Buffett, scrie CNBC.
Legenda investițiilor în vârstă de 94 de ani a surprins recent acționarii anunțând intenția sa de a se retrage din funcția de CEO al Berkshire Hathaway, după o carieră epică de 60 de ani. Motivul din spatele acestei decizii a fost efectul fizic al îmbătrânirii pe care îl resimte, a declarat Buffett într-un nou interviu acordat The Wall Street Journal.
„Din motive ciudate, nu am început să îmbătrânesc cu adevărat până la vârsta de 90 de ani”, a declarat el pentru Journal într-un interviu telefonic. „Dar când începi să îmbătrânești, procesul devine ireversibil.”
Oracolul din Omaha, care împlinește 95 de ani în august, a dezvăluit ziarului că a început să-și piardă ocazional echilibrul și că are uneori probleme în a-și aminti numele unor persoane. De asemenea, vederea i s-a încețoșat când citește ziarele.
Buffett a comentat că el și succesorul său, Abel, au început să lucreze la viteze diferite, el fiind singurul care încetinește. “Diferența dintre nivelul de energie și cât de multe putea realiza el într-o zi de 10 ore, comparativ cu ceea ce puteam realiza eu într-o zi de 10 ore – diferența devenea din ce în ce mai dramatică”, a recunoscut Buffett. „Era mult mai eficient în a duce lucrurile la bun sfârșit, în a face schimbări în management acolo unde era nevoie, în a ajuta oamenii care aveau nevoie de ajutor, în toate felurile posibile. Buffett a spus că ar fi fost «nedrept» să nu-i ofere postul lui Abel, deoarece ”cu cât petrece mai mulți ani la conducere, cu atât este mai bine pentru Berkshire Hathaway”.
Acest moment a marcat sfârșitul unei ere la Berkshire, care era o fabrică textilă falimentară din New England în urmă cu șase decenii și a fost transformată într-un conglomerat unic, cu afaceri care variază de la Geico Insurance la BNSF Railway.
Buffett predă ștafeta într-un moment de glorie, în condițiile în care acțiunile Berkshire se apropie de un nivel record, conferind conglomeratului o capitalizare de piață de aproape 1,2 trilioane de dolari.
Consiliul de administrație al Berkshire a votat în unanimitate ca Greg Abel, actualul vicepreședinte al operațiunilor non-asigurări, să devină președinte și director executiv la 1 ianuarie 2026, iar Buffett să rămână președinte.
Cu toate acestea, Buffett a declarat că rămâne mental alert pentru a lua decizii de investiții atunci când apar oportunități. Iconul investițiilor de valoare este cunoscut pentru faptul că profită de turbulențele pieței și de prețurile scăzute pentru a face achiziții importante.
„Nu am nicio problemă în a lua decizii cu privire la ceva despre care luam decizii acum 20, 40 sau 60 de ani”, a declarat el pentru Journal. „Voi fi util aici dacă va fi panică pe piață, pentru că nu mă sperii când prețurile scad sau când toată lumea se sperie. … Și asta nu ține de vârstă.”
„Sănătatea mea este bună, în sensul că mă simt bine în fiecare zi”, a spus el. „Sunt aici, la birou, și lucrez cu oameni pe care îi iubesc, care mă plac destul de mult, și ne simțim bine împreună. Nu voi sta acasă să mă uit la telenovele”, a adăugat el.