Update articol:

Washingtonul “a denigrat” China atunci când a criticat ruperea relaţiilor Taiwan-Nauru, acuză Beijingul

Washingtonul “a denigrat” China atunci când a criticat ruperea relaţiilor Taiwan-Nauru, acuză Beijingul
 - poza 1 Mao Ning/ Sursa foto: fmprc.gov.cn

Beijingul a acuzat marţi Washingtonul că “a denigrat” China atunci când a calificat drept “dezamăgitoare” decizia Republicii Nauru de a rupe relaţiile diplomatice cu Taiwanul după alegerile prezidenţiale din acest teritoriu revendicat de puterea chineză, informează AFP, potrivit Agerpres.

Guvernul Republicii Nauru, mic stat insular din Pacific, cu o populaţie de 12.500 de locuitori, a anunţat luni că nu mai recunoaşte Taiwanul “drept ţară distinctă”, ci “mai degrabă parte inalienabilă a teritoriului chinez”.

Această decizie a intervenit la două zile după victoria în alegerile prezidenţiale a lui Lai Ching-te, care a promis că va apăra Taiwanul în faţa “ameninţărilor şi intimidărilor” Beijingului.

“Chiar dacă acţiunea guvernului Republicii Nauru de a rupe relaţiile sale diplomatice cu Taiwanul este o decizie suverană, ea nu este mai puţin dezamăgitoare”, a apreciat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Matthew Miller.

Invitată să reacţioneze, o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze, Mao Ning, a condamnat cu fermitate declaraţia americană.

“SUA au făcut o remarcă iresponsabilă cu privire la o decizie luată în mod independent de o ţară suverană şi a denigrat eforturile diplomaţiei chineze”, a afirmat Mao Ning.

“Aceasta constituie o gravă încălcare a principiului ‘o singură Chină'”, a denunţat purtătoarea de cuvânt.

China consideră Taiwanul una dintre provinciile sale, pe care nu a reuşit încă să o realipească de restul teritoriului său după încheierea războiului civil chinez în 1949.

Ea afirmă că doreşte o reunificare “paşnică” cu insula, unde cei circa 23 de milioane de locuitori sunt guvernaţi printr-un sistem democratic. Însă China nu a renunţat niciodată să utilizeze forţa militară.

China vede cu ochi răi înmulţirea în ultimii ani a contactelor între responsabili politici americani şi taiwanezi, pe care ea le consideră o încălcare a angajamentului SUA de a nu avea relaţii oficiale cu Taiwanul.

Luni, o delegaţie americană, prezentată drept neoficială, a avut o întâlnire în Taiwan cu preşedinta aflată la sfârşit de mandat Isai Ing-wen şi cu preşedintele ales Lai Ching-te.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (30/10/2025)

Incasare integrala a creantei asupra societatii Vastex S.A.

SIMTEL TEAM (SMTL) (30/10/2025)

Raport voluntar privind tranzactiile cu partile afiliate

CONPET SA (COTE) (30/10/2025)

Completarea ordinii de zi a AGOA din data de 14(17).11.2025

PREFAB SA (PREH) (30/10/2025)

Convocare AGA O & E 04/05.12.2025

ALRO S.A. (ALR) (30/10/2025)

Convocare AGAE 4/5 decembrie 2025