Update articol:

Washingtonul a efectuat o lovitură suplimentară asupra rebelilor houthi din Yemen

Brig Gen Patrick Ryder (U.S. Air Force photo by Staff Sgt. Chad Trujilo)

Statele Unite au efectuat o lovitură suplimentară vizând rebelii houthi din Yemen, la mai puţin de o oră după cele efectuate luni seară, a anunţat marţi Pentagonul, într-un context de tensiuni împotriva acestei mişcări apropiate de Iran care atacă traficul maritim din regiune, scrie AFP, potrivit Agerpres.

În cursul nopţii de lunii spre marţi, ora Yemenului, forţele armate americane şi britanice au efectuat a doua lor operaţiune comună, vizând opt ţinte ale houthi.

“Imediat după aceste lovituri, o ţintă suplimentară a rebelilor houthi a fost lovită, în autoapărare, de către Statele Unite, distrugând o rachetă de croazieră antinavă care era gata să fie trasă şi reprezenta o ameninţare iminentă”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, folosind termenii folosiţi în general de Washington ori de câte ori sunt anunţate lovituri.

Această lovitură suplimentară a fost efectuată “probabil în interval de 15 până la 30 de minute după operaţiunea principală”, a adăugat el.

În total, de la primele lovituri americane din Yemen din 11 ianuarie, “estimăm că am distrus sau avariat peste 25 de locuri” de lansare a rachetelor şi “am lovit drone, radare şi instrumente de supraveghere aeriană, precum şi stocuri de arme cu rezultate bune”, a mai spus Pat Ryder.

Pe fundalul escaladării legate de conflictul dintre Israel şi Hamasul palestinian în Fâşia Gaza, rebelii houthi, care controlează vaste zone din Yemenul în război, au avertizat marţi că vor răspunde atacurilor americane-britanice.

Houthii îşi înmulţesc atacurile asupra navelor comerciale din Marea Roşie şi Golful Aden, numeroşi armatori evitând în prezent aceste pasaje esenţiale pentru comerţul internaţional.

Rebelii yemeniţi susţin că acţionează în solidaritate cu palestinienii din Fâşia Gaza, un teritoriu complet asediat şi bombardat de Israel, pe care Statele Unite îl sprijină militar.

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/08/2025)

Convocare AGOA 4 (5) septembrie 2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie