International

Washingtonul dispus să o lase pe preşedinta Taiwanului să vină în SUA

Departamentul de Stat american a lăsat să se înţeleagă miercuri că nu se va opune ca preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen să vină în California pentru a se întâlni cu speaker-ul republican al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, notează AFP, potrivit Agerpres.

McCarthy a confirmat marţi că se va întâlni cu preşedinta în statul său natal, California, evitând pentru moment o vizită în Taiwan care ar risca să accentueze tensiunile deja puternice cu Beijingul.

El şi-a exprimat dorinţa de a merge în Taiwan, aşa cum a făcut în august 2022 democrata Nancy Pelosi care l-a precedat în acest post, vizită care a determinat China să efectueze manevre militare fără precedent în jurul insulei.

“Tranzitul în Statele Unite al înalţilor responsabili taiwanezi este în concordanţă cu politica de lungă durată a Statelor Unite şi cu relaţiile noastre neoficiale, dar puternice, cu Taiwanul”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

El a vorbit despre “tranzit” mai degrabă decât despre o “vizită” în Statele Unite a preşedintei taiwaneze.

“Nu este nimic nou în asta. Acest lucru este în întregime în conformitate cu statu-quo-ul” pe insulă, a spus el, amintind că Tsai Ing-wen a mai tranzitat de şase ori Statele Unite de la instalarea în funcţie în 2016.

Ultima vizită a preşedintei taiwaneze în Statele Unite datează din 2019, în escală în cursul unei călătorii oficiale în Caraibe.

Beijingul se opune oricărui contact oficial sau militar între autorităţile insulei şi ţări străine.

Washingtonul este unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi şi susţinători ai Taiwanului, recunoscând în acelaşi timp guvernul comunist de la Beijing ca singurul reprezentant legitim al Chinei.

Kevin McCarthy nu a exclus însă posibilitatea de a merge mai târziu şi în Taiwan.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

25 de minute ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

31 de minute ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

35 de minute ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

5 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More