Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzLloyd Austin/ Sursa foto: defense.gov
Pentagonul a invitat 40 de ţări aliate să se întâlnească în Germania marţi pentru a discuta despre nevoile de securitate pe termen lung ale Ucrainei, în timp ce Kievul continuă luptele împotriva armatei ruse în sudul şi estul ţării, notează AFP, potrivit Agerpres.
Miniştrii ai apărării şi generali cu rang înalt din 20 de ţări, membre sau nu ale NATO, au acceptat deja invitaţia secretarului american al Apărării, Lloyd Austin, de a se întâlni la baza americană Ramstein din vestul Statelor Unite, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.
Potrivit acestuia, întâlnirea va face posibilă analizarea problemei ajutorului pe care partenerii Ucrainei l-ar putea fi oferi pentru întărirea puterii sale militare, odată cu încheierea războiului.
Unul dintre lucrurile dorite de Lloyd Austin cu această ocazie “este deschiderea discuţiilor între ţări cu vederi similare privind relaţiile de apărare pe termen lung de care va avea nevoie Ucraina” ulterior, a precizat John Kirby presei.
“Este vorba în principal de modernizare şi de a se asigura ca armata lor să fie în continuare puternică şi capabilă de a funcţiona în viitor. Nu este vorba de garanţii de securitate, ci de dispozitivul lor militar real”, a adăugat purtătorul de cuvânt al apărării americane.
Această întâlnire intervine după aproape două luni de război în care armata Kievului a reuşit să respingă asalturile ruse în nord, în jurul capitalei, în timp ce estul ţării, parţial sub control rus, se confruntă cu o nouă ofensivă din partea armatei lui Vladimir Putin.
Statele Unite au coordonat furnizarea de echipamente militare, în special muniţie, din aproximativ 30 de ţări pentru a veni în ajutorul forţelor ucrainene.
Prelungirea acestei asistenţe va fi pe masă, împreună cu un inventar al capacităţilor industriale din ţările partenere pentru a determina modul în care producătorii de arme pot continua să ajute Ucraina, a spus John Kirby.
Această întâlnire nu are loc în cadrul NATO şi ar putea să nu conducă la vreun progres concret în viitorul imediat, a avertizat el.
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu afirmă, referindu-se la drona care a intrat în spaţiul aerian al…
Fostul preşedinte Traian Băsescu, afirmă, referindu-se la alegerile parlamentare din 28 septembrie, din Republica Moldova,…
Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…
Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…
O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…
Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seara, într-o postare pe X, că drona interceptată de…
This website uses cookies.
Read More