Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzJohn Kirby
Statele Unite “nu închid ochii” la victimele de la Rafah, dar îşi menţin sprijinul pentru Israel, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Casei Albe, reacţionând la atacul israelian de duminică ce a stârnit indignare internaţională, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Palestinienii au denunţat un “masacru”, iar israelienii au recunoscut un “accident tragic” după atentatul cu bombă de duminică seara dintr-o tabără pentru persoane strămutate la Rafah, soldat cu 45 de morţi şi 249 de răniţi, conform Ministerului Sănătăţii din Gaza.
“Nu este ceva la care închidem ochii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby, la un briefing de presă, ca răspuns la întrebarea unui reporter despre “câte cadavre carbonizate” îl vor face pe Joe Biden să-şi schimbe politica faţă de Israel.
“După atacul de duminică, nu pot vorbi despre o schimbare a politicii” de sprijin pentru Israel, a adăugat el.
Joe Biden a avertizat în repetate rânduri Israelul împotriva unei ofensive majore în Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, un teritoriu palestinian devastat de peste şapte luni de război împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas.
Departamentul american al Apărării a transmis anterior marţi că Statele Unite consideră în continuare operaţiunea israeliană de la Rafah ca fiind “limitată”, în ciuda atacului de duminică.
“Încă mai credem că ceea ce se întâmplă la Rafah, ceea ce face armata israeliană, este limitat”, a declarat Sabrina Singh, purtătoare de cuvânt adjunctă a Pentagonului, într-un briefing de presă.
Statele Unite rămân cel mai mare susţinător militar şi diplomatic al Israelului şi au criticat dorinţa procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emite mandate de arestare pentru liderii israelieni, inclusiv premierul Benjamin Netanyahu.
Dar “nu credem că sancţiunile împotriva CPI sunt abordarea corectă”, a spus Kirby, după apelurile unor senatori republicani de a adopta sancţiuni împotriva instanţei, aşa cum a făcut Donald Trump când era preşedinte al Statelor Unite împotriva unui procuror al acestui organism.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, susţine că România va avea bani pentru pensii şi salarii, însă…
Un număr de 42 de dosare de daună pentru locuinţele asigurate prin poliţa PAD au…
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, şi secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Marco…
Industria de asigurări înțelege pe deplin îngrijorările exprimate de autoritățile locale în contextul situațiilor de…
Franţa a fost "un pic singură" în bătălia comercială în faţa SUA, şi-a exprimat regretul…
Fostul premier Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia Consiliului Judeţean Buzău. ''Sunt discuţii ca…
This website uses cookies.
Read More