International

Washingtonul pune sub acuzare o rusoaică cu dublă cetăţenie pentru că a acţionat ilegal în SUA ca agent străin

O rusoaică, cu dublă cetăţenie rusă şi americană, a fost acuzată că a acţionat ilegal ca agent al Rusiei pe teritoriul SUA, a declarat marţi Departamentul de Justiţie (DoJ), potrivit dpa, precizează Agerpres.

Curtea Federală din New York a dezvăluit marţi o plângere împotriva Elenei Branson, în vârstă de 61 de ani, care ar fi conspirat pentru a acţiona ilegal în SUA ca agent rus, fără să se înregistreze ca agent străin, comiţând fraudă pentru obţinerea vizei prin declaraţii false făcute către FBI”, indică Departamentul Justiţiei într-un comunicat.

Potrivit dosarului, “Elena Branson, având cetăţenie dublă rusă şi americană, a încălcat în mod activ legile privind înregistrarea agenţilor străini în SUA pentru a promova politicile şi ideologia ruse”, a declarat Damian Williams, avocat american pentru Districtul sudic al New York-ului.

Williams afirmă că Branson ar fi corespondat cu preşedintele rus Vladimir Putin şi s-ar fi întâlnit cu “un ministru rus de rang înalt” înainte de a fonda Centrul rus din New York, pe care avocatul îl caracterizează drept “centru de propagandă rusesc”.

“În timp ce locuia în SUA de aproape un deceniu, ea ar fi primit bani şi directive de la oficiali ai guvernului rus – inclusiv de la unii reprezentanţi ai Ambasadei Rusiei la Washington, DC – pentru a organiza întâlniri ale unor oficiali ruşi cu responsabili americani pentru lobby”, afirmă Alan Kohler de la Divizia de contraspionaj a FBI.

Ambasada rusă în SUA a calificat acuzaţiile drept “revoltătoare şi fără fundament”.

“Acesta este un element al unei campanii antiruseşti la scară largă care seamănă cu o ‘vânătoare de vrăjitoare’ în cele mai rele tradiţii ale macarthysmului”, declară ambasada într-un comunicat, în care a cerut “încetarea persecuţiei împotriva unor compatrioţi”.

Casa Albă a confirmat la sfârşitul lunii februarie că 12 membri ai Misiunii diplomatice ruse de pe lângă ONU vor fi expulzaţi din SUA pentru “activităţi de spionaj care afectează securitatea naţională a Statelor Unite”.

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

2 ore ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

2 ore ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

2 ore ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More