Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAntony Blinken/ Sursa foto: Twitter
Statele Unite recunosc că reconcilierea cu Franţa, după criza submarinelor, “va lua timp” şi va necesita “acţiuni” din partea Washingtonului, a declarat joi şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, citat de AFP.
“Recunoaştem că acest lucru va lua timp şi multă muncă şi se va traduce nu numai declaraţii, ci şi prin acţiuni”, a spus el într-o conferinţă de presă, în paralel cu Adunarea Generală a ONU de la New York, potrivit Agerpres.
Referindu-se la “cooperarea şi coordonarea”, pe care preşedinţii Joe Biden şi Emmanuel Macron s-au angajat să le aprofundeze miercuri, în discuţia lor telefonică, Antony Blinken a spus că cele două ţări aliate ar putea “face mai mult” şi “mai bine”.
El a subliniat îndelung importanţa Franţei, în special în regiunea indo-pacifică, unde Washingtonul a anunţat la jumătatea lui septembrie o alianţă cu Australia şi Regatul Unit care a fost la originea crizei.
Secretarul de stat american a avut joi dimineaţă o discuţie privată cu ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian.
“El şi cu mine suntem prieteni de multă vreme”, a spus el despre “Jean-Yves”, “am o stimă deosebită pentru el”, potrivit AFP.
Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…
Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…
România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…
OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…
Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…
Plenul comun al Parlamentului a început, duminică, dezbaterea celei de-a treia moţiuni de cenzură la…
This website uses cookies.
Read More