Comunicate de presa

Web Ventures și Flexability Management aduc în România cursurile cu certificare internațională Digital Marketing Institute

  • La nivel global, 81% dintre cursanți promovează în carieră după obținerea certificărilor

Web Ventures și EDU-differentiate yourself, divizia de educație a companiei Flexability Management, lansează în septembrie cursurile de pregătire pentru obținerea certificărilor internaționale în marketing digital. Centrul educațional EDU-differentiate yourself este singurul partener Digital Marketing Institute (DMI) din România, iar investiția totală pentru lansarea acestei inițiative educaționale se ridică la peste 100.000 de euro, potrivit unui comunicat de presă.

DMI este autoritatea globală în materie de certificare pentru educația de marketing digital. Cursurile DMI Pro și DMI Specialist sunt cursuri practice, concepute exclusiv de profesioniști cu experiență. DMI are, anual, peste 18.000 de cursanți la nivel global.

„Este un curs complet de marketing digital, care va fi susținut de cinci traineri practicieni, cu o experiență în marketing dovedită, traineri exclusivi DMI care vor preda aceste cursuri doar în cadrul acestei inițiative. Certificarea DMI se obține în urma unui examen, de trei ore, cu un grad ridicat de dificultate și complexitate. Cu cât examenul este mai dificil, cu atât certificarea este mai valoroasă pe piața globală a muncii. Ne-am propus ca peste 90% dintre cursanții noștri să reușească să-și ia certificarea internațională din prima încercare. La nivel global, undeva la 60-65% dintre cursanți au obținut certificarea din prima, iar 81% din totalul cursanților sunt promovați la job după obținerea certificărilor DMI”, spune Dorin Andrei, co-fondator Web Ventures și topic leader.

În prezent, din totalul absolvenților cursurilor Digital Marketing Institute, peste 75.000 la nivel global, 88% au poziții de management. În același timp, peste 95% dintre absolvenții unui curs DMI sunt angajați în domeniu. Printre cursurile cele mai căutate se numără cel de Digital Marketing Professional, Social Selling Specialist, Search Marketing Specialist, Social Media Marketing Specialist și Strategy&Planning Specialist.

„Cei care vor să facă cursuri în domeniul digital, companii sau persoane fizice, investesc între 800 și 1.700 de euro per cursant. Pentru aceste cursuri, noi ne așteptăm, în medie, la 900 de euro per cursant. Studiile arată că angajații cu certificări profesionale sunt cu 90% mai productivi și 60% mai eficienți decât cei fără. Mai mult, la nivel global, anul acesta, era estimat ca utilizarea tehnologiilor digitale să contribuie cu 1,36 trilioane de dolari la economia globală”, adaugă Ilie Drăgan, coordonator al echipei de traineri din partea Flexability Management – EDU – differentiate yourself.

În 2019, la cursurile acreditate internațional, divizia de educație a Flexability Management a avut peste 1.200 de cursanți și 300 de zile de training, față de 524 de cursanți și 175 de zile de training în 2018. Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de peste 500.000 de euro, în creștere cu 41% față de 2018. Pentru anul în curs, compania estimează, în actualul context de restricții a activităților de formare, o scădere a cifrei de afaceri cu doar 10%. Iar pentru 2021, este estimată o creștere de peste 20% a cifrei de afaceri. 

Articole recente

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

11 minute ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

14 minute ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

20 de minute ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

o oră ago

„Lipici pe Pizza”: O fabulă modernă despre cum se câștigă, de fapt, cursa AI (Echipa Invergent)

Autor: Echipa invergent.ai În lumea afacerilor, presiunea de a inova nu este o opțiune, ci o…

2 ore ago

Arafat: Hidroelectrica, Romsilva şi Apele Române vor interveni pentru curăţirea Lacului Izvorul Muntelui

Hidroelectrica, Romsilva şi Apele Române vor interveni pentru curăţirea Lacului Izvorul Muntelui din judeţul Neamţ,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More