Real Estate

Wild Hills, un proiect unic în Europa de Est, va fi dezvoltat lângă Cluj-Napoca

Felinvest S.A., dezvoltatorul Cluj Business Campus (CBC), anunță demararea unui nou proiect, care aduce un concept unic în România și Europa de Est: Wild Hills, un country club cu o componentă de incubator de afaceri, un loc de unde se poate lucra sau în care se poate petrece o zi deosebită alături de colegi sau de familie, la mai puțin de 30 de minute de Cluj-Napoca, în localitatea Jucu.

Country club-ul se va întinde pe un teren de 190.000 de mp, suprafața construită va fi de 8.000 de mp, iar valoarea investiției se ridică la cifra de 6 milioane de euro. Proiectul Wild Hills va fi finalizat în primavara anului 2023 și a fost gândit în jurul unor clădiri cu valoare istorică – grajdurile austro-ungare ale fostei herghelii din Jucu – unde dezvoltatorul își asumă să păstreze activitatea cabalină și agricolă desfășurată în prezent acolo. Proiectul pune accent pe întoarcerea la natură și pe zonele dedicate activităților în aer liber, pentru a crea un mediu sănătos, care stimulează creativitatea.

Complexul Wild Hills, situat la 25 de km de Cluj-Napoca, va oferi o varietate de facilități și experiențe, atât pe partea de business, cât și pentru petrecerea timpului liber: fermă, birouri, restaurant, sală de conferințe, spații de cazare, parc de wakeboarding și parc de aventură, călărie, trasee de mountain bike, de alergare și de trail-walking, zonă de concerte și evenimente pe malul lacului, zone dedicate pentru copii și tabere, minigolf și o întreagă serie de evenimente dedicate reunirii antreprenorilor din ecosistemul de afaceri transilvănean.

“La începutul pandemiei, am petrecut nenumărate zile în conversații cu experți la nivel mondial pentru a încerca să înțeleg unde se va reașeza piața de birouri post pandemie. Am ajuns la concluzia că cererea va exista pentru spațiile de birouri care oferă mai mult decât clădiri, cele care creează comunități, experiențe, oferă flexibilitate, productivitate, creativitate, sănătate. Noi făceam asta deja, la Cluj Business Campus, așa că am decis să mergem mai departe și să oferim o serie și mai variată de experiențe și facilități prin următorul campus”, transmite Vlad Buzoianu, CEO Cluj Business Campus.

Incubatorul de afaceri din cadrul Wild Hills, denumit Techville by CBC, va găzdui 30 de startup-uri din domeniul tehnologiei. Acesta este creat în parteneriat cu Asociația With Us, în jurul acceleratorului Risky Business, care are sediul la Cluj Business Campus. Membrii asociației vor mentora și chiar finanța startup-urile din incubatorul de la Jucu.

La pitch-urile organizate aici vor avea acces nu doar companiile din Cluj Business Campus, ci întreaga comunitate de business din Cluj-Napoca care urmărește să investească în afaceri aflate la început de drum. Incubatorul va deservi comunitatea de startup-uri din Transilvania și România, dar își propune să atragă și startup-uri din Europa, în tabere de inovare.

Înțelegând modelul hibrid de muncă spre care se îndreaptă multe companii și punând în aplicare conceptul “work-life blending” pe care l-a adus în România, echipa Felinvest a creat o punte de legătură între cele două locații pe care le-a dezvoltat: CBC și Wild Hills, iar companiile care vor închiria un birou la oricare dintre cele două campusuri vor putea opta pentru un pachet care le va oferi acces la birouri “full-service” în ambele locații.

“Vor exista două locații pe care poți folosi cu “abonamentul tău” prin care închiriezi spații de birouri la noi: una în mijlocul orașului Cluj-Napoca, pentru momentele în care trebuie să fii productiv și conectat, iar alta în mijlocul naturii, la Jucu, pentru momentele în care faci sprinturi de inovație, în care trebuie să fii creativ sau ai o vizită de la un investitor pe care vrei să îl impresionezi cu adevărat”, explică Vlad Buzoianu.

 

Articole recente

Majoritatea polonezilor se opun participării ţării lor la o forţă de menţinere a păcii în Ucraina (sondaj)

O majoritate clară a polonezilor se opune participării ţării lor la o forţă multinaţională de…

16 minute ago

Arafat: Există burnout la o parte din medicii de la UPU, care poate fi eliminat prin personal suficient

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că…

19 minute ago

Soţia lui Erdogan face apel la Melania Trump,referitor la cei 18.000 de copii “ucişi brutal” în Gaza

Prima Doamnă a Turciei, Emine Erdogan, i-a cerut Primei Doamne a SUA, Melania Trump, să…

20 de minute ago

Tesla majorează cu 15.000 de dolari preţul celui mai scump model Cybertruck în SUA

Tesla a crescut preţul versiunii de top a pickup-ului electric Cybertruck cu 15.000 de dolari…

2 ore ago

Bolojan: Pactul Ribbentrop-Molotov, simbol al cinismului şi brutalităţii; totalitarismele au adus crime în masă, deportări şi foamete

Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Naţionale a Comemorării Victimelor Fascismului…

2 ore ago

Hidroelectrica anunță că nu intenționează nicio majorare a prețurilor de furnizare a energiei electrice

În urma unor informații apărute ieri, 22 august, în presă, Hidroelectrica dorește să clarifice faptul…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More