International

Xi Jinping a sosit la San Francisco pentru discuții cu Biden, la întâlnirea APEC

Președintele chinez Xi Jinping a sosit marți la San Francisco pentru un summit cu președintele american Joe Biden și pentru a participa la Reuniunea liderilor economici din cadrul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC).

Xi a salutat de pe treptele avionului său Air China la sosire şi a coborât pentru a se întâlni cu oficialii americani pe pistă, inclusiv cu secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, şi cu ambasadorul SUA în China, Nicholas Burns. Apoi s-a urcat în limuzina sa chineză Hongqi, sau “Steagul roşu”, şi a plecat de la aeroport spre San Francisco, unde sunt aşteptate demonstraţii atât pro, cât şi contra vizitei sale.

Potrivit CNN, la întâlnirea cu Biden, Xi Jinping  va încerca probabil să susțină economia tulbure a țării sale și să respingă eforturile SUA de a o suprima.

Faptul că Xi se află la prima sa călătorie în SUA în șase ani – o vizită de patru zile care include participarea sa la forumul internațional de cooperare economică Asia Pacific – este remarcabil în sine.

Liderii primelor două economii ale lumii nu au mai vorbit de când s-au întâlnit ultima dată în marginea unei alte reuniuni internaționale din Bali, Indonezia, în noiembrie 2022.

Pentru a aranja această întâlnire, guvernele celor două ţări au fost nevoite să “navigheze” printr-o o serie de probleme controversate: de la gestionarea unui balon de supraveghere chinez până la țintirea de către Beijing a afacerilor internaționale şi  restricții de export asupra unor minerale de care producătorii de cipuri din lume au nevoie.

Așteptările pentru realizări majore la întâlnirea de miercuri sunt scăzute.

Xi se îndreaptă spre summit, în timp ce se străduiește să revigoreze o economie chineză care încă nu şi-a revenit complet după restricţiile din pandemie, cu o piață imobiliară în criză și un șomaj record în rândul tinerilor.

Problemele economice, combinate cu înlăturarea inexplicabilă a doi oficiali aleși din fruntea guvernului său, au pătat imaginea pe care Xi și-a proiectat-o ultima dată când l-a întâlnit pe Biden, când tocmai îşi consolidase puterea și începuse un al treilea mandat.

La rândul său, Biden are provocări internaționale majore, de la războiul din Ucraina până la cel mai recent conflict din Gaza. Un conflict care implică China este ultimul lucru pe care și-ar dori să-l vadă, mai ales că concurează pentru alegerile de anul viitor.

„Într-un moment în care amândoi se confruntă cu provocări interne și provocări de politică externă, există puține stimulente pentru ei să încerce să se înfrunte și mai multe stimulente ca să îşi stabilizeze relația”, a declarat Yun Sun, directorul Programului China la think tank-ul Stimson Center din Washington.

Anterior, Biden a declarat că urmăreşte să îmbunătăţească relaţia cu China după o perioadă de relaţii tensionate şi că va încerca să reia comunicaţiile normale între cele două superputeri, inclusiv contactele între militari.

Purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, a declarat reporterilor că Biden şi Xi vor discuta, de asemenea, despre conflictul dintre Israel şi Hamas din Gaza, precum şi despre eforturile SUA de a sprijini Ucraina în lupta sa împotriva armatei ruse.

Chestiunile economice vor ocupa un loc important pe ordinea de zi.

Biden a declarat că SUA nu doresc să se decupleze de China, ci doresc să schimbe în bine relaţia economică. Administraţia a făcut un efort pentru a elimina dependenţa de unele lanţuri de aprovizionare americane critice faţă de China, pe măsură ce concurenţa economică şi militară dintre cele două ţări a crescut.

Xi, care încearcă să atragă investiţii străine în timpul APEC pentru a contracara dificultăţile recente ale ţării sale, este aşteptat să ia masa cu cei mai importanţi directori de afaceri din SUA.

 

Articole recente

Întâlnirea Trump – Von der Leyen: UE și SUA au convenit un acord comercial

Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…

3 ore ago

Comisia Europeană îi cere lui Zelenski să menţină independenţa instituţiilor anticorupţie

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…

4 ore ago

Anastasiu: Am avut certificat ORNISS pe perioada cât am fost consilier prezidenţial şi vicepremier

Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…

4 ore ago

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

5 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

7 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More