International

Xi Jinping avertizează cu privire la ”furtuni periculoase”, la o reuniune internă a Partidului Comunist Chinez

Preşedintele chinez Xi Jinping, care este şi secretar general al Partidului Comunist Chinez (PCCh), a avertizat miercuri, într-un discurs pronunţat la o sesiune de studiu a partidului unic, că ţara asiatică se va confrunta “inevitabil” cu “furtuni periculoase”, într-un context de puternice tensiuni cu SUA, transmite EFE, potrivit Agerpres. 

În discursul său, Xi a recunoscut că “modernizarea chineză, care este un proiect care nu are precedent, se va confrunta inevitabil cu tot felul de riscuri, provocări, dificultăţi şi inclusiv furtuni periculoase, dintre care pe unele le putem anticipa, dar pe altele nu”.

Xi a vorbit despre “spiritul de luptă neîmblânzit al PCCh” cu scopul “de a deschide noi orizonturi pentru cauza noastră”.

Preşedintele chinez a subliniat că gigantul asiatic are “propriul său model de dezvoltare” care “evită mitul că modernizarea echivalează cu occidentalizarea”.

Totodată, Xi a cerut partidului “eforturi pentru a obţine o mai mare eficienţă decât cea a capitalismului, menţinându-se în acelaşi timp în mod eficace echitatea în cadrul societăţii”.

Xi a menţionat totodată că gigantul asiatic se va confrunta cu “provocări globale” într-un moment în care Beijingul dă asigurări că şi sistemul socialist este “o democraţie funcţională”, chiar mai bună decât în ţările occidentale, pe care le consideră a fi în declin.

EFE notează că acestea sunt primele declaraţii publice ale lui Xi de la episodul cu presupusul balon spion chinez care a survolat spaţiul aerian al Statelor Unite şi care a provocat o nouă criză politică între cele două puteri şi a distrus orice tentativă de detensionare, într-un climat de neîncredere reciprocă tot mai mare.

Este totodată prima reuniune de lucru la care asistă cei mai noi membri ai biroului politic al PCCh, aleşi la cel de-al XX-lea Congres al partidului, din octombrie 2022, şi la care Xi a obţinut un al treilea mandat de secretar general.

Ceremonia de deschidere a reuniunii a fost prezidată de Li Qiang, care în martie, la reuniunea anuală a Adunării Naţionale Populare (ANP, parlamentul chinez), urmează să fie desemnat prim-ministru, înlocuindu-l pe actualul ocupant al postului, Li Keqiang.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

5 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

5 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

6 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

6 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

7 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More