Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuz©Soazig de la Moissonniere / Présidence de la République
Preşedintele chinez Xi Jinping este aşteptat într-o vizită de stat în Franţa pe 6 şi 7 mai, pentru a discuta despre războiul din Ucraina cu omologul său francez Emmanuel Macron, care îl va duce, de asemenea, la Hautes-Pyrenees, în sud-vestul ţării, pentru o deplasare mai personală, a anunţat luni Palatul Elysee, potrivit AFP. Vizita face parte dintr-un turneu european mai amplu care include Serbia şi Ungaria.
“Această vizită survine cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări şi urmează vizitei preşedintelui Republicii la Beijing şi Guangzhou în aprilie 2023”, a transmis biroul de presă al preşedinţiei franceze într-un comunicat.
Acesta este începutul primului turneu european al preşedintelui chinez în Europa de la pandemia de COVID-19. Conform Ministerului chinez de Externe, citat de Xinhua, în afară de Franţa, Xi Jinping va mai efectua vizite în Serbia şi Ungaria, în cadrul turneului său european, programat pentru perioada 5-10 mai.
Discuţiile din Franţa “se vor axa pe crizele internaţionale, în primul rând pe războiul din Ucraina şi situaţia din Orientul Mijlociu, pe aspectele comerciale, pe cooperarea ştiinţifică, culturală şi sportivă, precum şi pe acţiunile noastre comune în faţa provocărilor globale, în special urgenţa climatică, protecţia biodiversităţii şi situaţia financiară a celor mai vulnerabile ţări”, a adăugat preşedinţia franceză.
În urmă cu un an, în China, Emmanuel Macron i-a cerut lui Xi Jinping “să aducă Rusia la raţiune” în ceea ce priveşte Ucraina “şi pe toată lumea la masa negocierilor”.
Preşedintele chinez a declarat atunci că este gata să-l sune pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit delegaţiei franceze. Convorbirea telefonică a avut loc la scurt timp după aceea.
Dar progresele diplomatice aşteptate de Paris pe frontul ruso-ucrainean s-au oprit aici, notează AFP, potrivit Agerpres.
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…
Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…
Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…
Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, anunţă Uniunea Ziariștilor Profesioniști…
Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…
Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…
This website uses cookies.
Read More