Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa Facebook Foreign Ministry Spokesperson Deputy director general,Department of Information Ministry of Foreign
Preşedintele chinez Xi Jinping a salutat luni, cu prilejul unei întâlniri cu secretarul american de stat Antony Blinken, “progresele” şi “terenurile de înţelegere” între Beijing şi Washington, în pofida tensiunilor, relatează AFP şi DPA, potrivit Agerpres.
Această întrevedere a avut loc în a doua şi ultima zi a vizitei lui Blinken în China, o premieră în aproape cinci ani pentru un şef al diplomaţiei americane, fiind confirmată în ultimul moment.
“Cele două părţi au făcut progrese (în această luni dimineaţă) şi au ajuns la terenuri de înţelegere asupra anumitor chestiuni specifice”, neprecizate, a subliniat Xi Jinping, calificând aceste progrese drept “un lucru foarte bun”, potrivit unei înregistrări difuzate de televiziunea publică CCTV.
“Sper că prin intermediul acestei vizite, secretarul de stat Blinken va aduce un rezultat pozitiv pentru stabilizarea relaţiilor între China şi SUA”, i-a spus Xi interlocutorului său.
Întrevederea cu Xi Jinping a avut loc după două zile de diplomaţie bilaterală intensivă, potrivit DPA. Blinken s-a întâlnit şi cu principalul responsabil de politica externă de la Beijing, Wang Yi, şi cu ministrul de externe Qin Gang.
Potrivit media de stat, Wang a declarat că vizita lui Blinken are loc “într-o conjunctură critică în relaţiilor sino-americane”, care se află “într-o spirală descendentă”.
De asemenea, Wang Yi a cerut părţii americane să nu mai alimenteze “teoria ameninţării chineze”, potrivit CCTV.
Toate măsurile care au împins deficitul în sus au fost pe placul multora: recalcularea pensiilor,…
Politicianul a declarat că „puternica inițiativă europeană «Eastern Sentry»” l-a amuzat și a remarcat că…
Uniunea Europeană pregăteşte un „Maidan” în Serbia, iar actualele tulburări din ţară, la care participă…
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a participat luni, 15 septembrie a.c., la…
Pentru comparație, Muhammad ocupa locul 14 în 2014. Muhammad a fost cel mai popular nume…
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a îmbunătăţit luni, pentru al cincilea an consecutiv, previziunile…
This website uses cookies.
Read More