Update articol:

Xi Jinping şi Donald Trump au discutat telefonic despre “un start bun” şi “o lume mai sigură”

Xi Jinping/ Foto: Alexey Danichev, agenție fotogazdă brics-russia2024.ru

Preşedintele chinez Xi Jinping a avut vineri o discuţie telefonică cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, în care, potrivit lui Xi, cei doi şi-au exprimat speranţa într-un “start bun” al relaţiilor bilaterale în cel de-al doilea mandat la Casa Albă al republicanului, a informat presa oficială chineză, preluată de Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Convorbirea telefonică a avut loc “în seara zilei de 17 ianuarie” (ora Chinei, n.red.), a indicat postul CCTV.

“Amândoi acordăm o mare importanţă interacţiunii reciproce (şi) sperăm că relaţiile China-SUA vor lua un start bun în cursul noului mandat al preşedintelui american”, a declarat preşedintele Xi Jinping, potrivit CCTV.

Preşedintele Xi a afirmat că natura relaţiilor economice şi comerciale între China şi SUA este benefică ambelor state, iar confruntarea şi conflictul nu ar trebui să fie alegerea celor două ţări, a relatat agenţia Xinhua.

Preşedintele chinez a chemat ambele părţi să intensifice cooperarea şi să realizeze mai multe lucruri mari, practice şi bune care să fie benefice celor două ţări şi lumii în general, pe principiile respectului reciproc, coexistenţei paşnice şi cooperării reciproc benefice, astfel încât “cele două nave gigant”, China şi SUA, să meargă înainte pe un curs de dezvoltare stabilă, sănătoasă şi sustenabilă, a adăugat agenţia oficială chineză.

La rândul său, Donald Trump a salutat “o foarte bună” convorbire cu liderul chinez şi a declarat că se aşteaptă ca Washingtonul şi Beijingul să poată rezolva “împreună numeroase probleme”, transmite AFP.

“Tocmai am vorbit cu conducătorul Chinei, Xi Jinping. A fost o foarte bună convorbire pentru China, ca şi pentru SUA. Mă aştept ca noi să rezolvăm numeroase probleme împreună şi chiar de acum”, a scris Trump pe reţeaua sa Truth Social, menţionând subiectele de discuţie, precum relaţiile comerciale, fentanilul şi TikTok.

“Preşedintele Xi şi cu mine vom face tot ceea ce putem pentru a întări pacea în lume şi a o face mai sigură!”, a adăugat preşedintele ales al SUA cu trei zile înainte de preluarea mandatului.

Ministerul de Externe de la Beijing a anunţat anterior în cursul zilei că vicepreşedintele chinez Han Zheng va asista luni la ceremonia de învestire a lui Donald Trump de la Washington.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025