Update articol:

Xiaomi anunţă venituri record în urma creşterii vânzărilor de smartphone-uri pe plan global

Xiaomi

Grupul chinez Xiaomi Corp a raportat o creştere record a veniturilor, de 64%, în trimestrul doi din 2021, în urma creşterii cotei pe piaţa globală a telefoanelor mobile inteligente, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Vânzările au urcat la 87,8 miliarde de yuani (13,56 miliarde de dolari), în perioada aprilie-iunie 2021, de la 53,54 miliarde de yuani în trimestrul doi din 2020, şi peste estimările analiştilor, de 84,53 miliarde de yuani.

Profitul net a ajuns la 6,32 miliarde de yuani, un avans anual de 87,4% şi de asemenea peste previziunile analiştilor.

În urma sancţiunilor impuse Huawei de autorităţile SUA, în topul principalilor producători de telefoane mobile inteligente, Huawei este acum pe locul cinci, în urma rivalilor chinezi Xiaomi şi Oppo.

În ultimele săptămâni, acţiunile Xiaomi au urcat semnificativ la Bursa de la Hong Kong după ce firma de cercetare de piaţă Canalys a estimat că firma chineză a devenit al doilea mare producător mondial de smartphone, în urma Samsung dar înaintea Apple.

Xiaomi a livrat pe plan global 52,8 milioane de telefoane în perioada aprilie-iunie 2021, un avans de 83% faţă de trimestrul doi din 2020.

BVB | Știri BVB
AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (04/11/2025)

Achizitionare Global Engineering Services & Solutions S.R.L.

SIMTEL TEAM (SMTL) (03/11/2025)

Inregistrarea operatiunii de majorare a capitalului social la ONRC

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (03/11/2025)

Semnarea unui contract semnificativ - livrare cursuri de securitate cibernetica

ROMCARBON SA (ROCE) (03/11/2025)

Convocare AGAO din 10/11.12.2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (03/11/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie