International

Yellen: Statele Unite nu vor accepta un tratament special pentru China sau alte ţări care ar slăbi regimul fiscal minim global

Statele Unite nu vor accepta un tratament special pentru China sau alte ţări care ar slăbi regimul fiscal minim global, a declarat miercuri secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Janet Yellen, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Yellen a declarat că Statele Unite şi alte ţări îşi continuă eforturile pentru a convinge China să sprijine planurile aprobate duminică de Grupul celor şapte economii avansate. Ea a spus că speră că Beijingul va decide că este în interesul său să sprijine planurile, care solicită o taxă corporativă minimă la nivel global de cel puţin 15% , dar a precizat că Washingtonul nu va susţine un acord slab.

“Nu am fi de acord cu niciun tip de tăiere care ar slăbi în mod semnificativ un regim global de impozite minime robuste. Nu pentru China, nu pentru alte ţări”, a declarat Yellen Comitetului de Finanţe al Senatului, într-o audiere.

”Vrem ca acest lucru să funcţioneze şi să nu fie umplut cu lacune”, a adăugat aceasta.

În 5 iunie, oficialii finanţelor din G7 au fost de acord să sprijine o rată minimă a impozitului pe profit de cel puţin 15%, măsură aprobată duminică de liderii G7. Dar unele ţări, inclusiv China, sunt reticente să renunţe la stimulentele fiscale pentru susţinerea priorităţilor politice, de la stimularea cercetării şi dezvoltării la atragerea investiţiilor străine, inclusiv a zonelor economice speciale, cu impozite reduse pentru a atrage investiţii străine.

Un oficial informat cu privire la discuţiile din G7 a declarat pentru Reuters că China este împotriva impozitului de 15% convenit de G7, iar obţinerea unor excepţii ar fi condiţia sa pentru a a-şi da acordul.

Oficialii finanţelor din Grupul celor 20 de economii majore – între care şi China – se vor concentra asupra propunerii SUA privind impozitul minim global  atunci când se vor întâlni la Veneţia, în iulie.

Yellen le-a spus senatorilor că Statele Unite urmăresc toate căile pentru a se asigura că ţările au suspendat sau anulat taxele pentru serviciile digitale despre care Washingtonul afirmă că discriminează companiile de tehnologie din SUA, dar care ar păstra tarifele ca opţiune dacă acest lucru nu se va întâmpla.

Ea a spus că s-a angajat în conversaţii bilaterale ”foarte constructive” cu ministrul irlandez de Finanţe în această privinţă şi a considerat că întreaga Uniune Europeană va susţine în cele din urmă o creştere a impozitelor minime globale.

Ea a spus că speră la progrese în ceea ce priveşte problema impozitelor, care se negociază sub conducerea Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, până când liderii Grupului celor 20 de economii majore se vor întâlni în octombrie.

Articole recente

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

o oră ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

o oră ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

o oră ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

o oră ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

o oră ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More