Energie

Zece sfaturi pentru prevenirea incendiilor în locuințe (Delgaz-Grid)

Instalaţiile electrice de utilizare subdimensionate, defecte sau improvizate, cauza a 25% dintre incendii;

Conform statisticilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), peste 25% dintre incendiile produse anul trecut au fost cauzate de instalații electrice de utilizare neconforme (subdimensionate, supraîncărcate, defecte sau improvizate). Incidența acestora crește pe perioada sezonului rece din cauza utilizării improprii a unor aparate de încălzire sau a folosirii unor surse de încălzire ”artizanale” (cum ar fi: radiatoare ori reșouri improvizate), potrivit unui comunicat transmis de Delgaz Grid.

Sunt mai multe aspecte care țin de instalațiile electrice de uitilizare (interioare) cărora nu le acordăm o prea mare importanţă, din necunoaștere sau ignoranță, dar care pot duce la incidente cu urmări catastrofale, frecvent ireversibile, atunci când este vorba despre sănătatea, siguranța şi viaţa oamenilor.

Ar trebui să conștientizăm că este preferabilă prevenirea producerii unor astfel de incidente, decât înlăturarea efectelor lor. O abordare preventivă, bazată pe informare, prin identificarea din timp a potenţialelor cauze de producere a unor tragedii şi eliminarea acestora, ne poate feri de pericole.

Specialiştii Delgaz Grid recomandă respectarea unui set minimal de zece reguli pentru evitarea unor incidente cu consecinţe dramatice:

  • Nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
  • Nu alimentaţi mai multe receptoare electrocasnice de putere mare din aceeaşi priză (circuit);
  • Utilizaţi doar siguranţe calibrate la tabloul electric din locuinţă;
  • Orice modificare a instalaţiei de utilizare din gospodărie poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de către personal autorizat;
  • Efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei de utilizare, cu personal autorizat;
  • Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
  • La suplimentarea aparatelor electrice sau creșterea puterii acestora asiguraţi-vă, prin personal autorizat, că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
  • Amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede; majoritatea accidentelor de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau în contact cu apa;
  • Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului;
  • Nu utilizaţi aparate electrice neomologate.

Dimensionarea instalaţiilor pentru majoritatea locuinţelor, la momentul construirii acestora, nu a avut în vedere utilizarea mijloacelor electrice de încălzire/producere apă caldă sau de preparare a hranei (plite, centrale termice electrice, boilere, reşouri, radiatoare, calorifere etc.).  În plus, la casele vechi, mai ales din mediul rural ( așa numitele ”case bătrânești”), instalațiile au fost dimensionate pentru un consum redus, corespunzător pentru un minim de iluminat și receptoare electrice de mică putere, disponibile în acea vreme (radio, TV, frigider).

De aceea, la achiziţionarea unor electrocasnice în plus faţă de dotarea iniţială este obligatorie verificarea instalaţiilor pentru a determina dacă acestea pot prelua în siguranţă consumul suplimentar.

Alimentarea aparatelor de încălzit prin instalaţii subdimensionate sau improvizate implică riscuri majore de producere a unor incendii, cu urmări extrem de grave asupra vieţii sau bunurilor oamenilor. Aceleaşi urmări le poate avea şi utilizarea unor aparate electrice neomologate/artizanale sau care prezintă deficienţe funcţionale.

Instalaţiile de utilizare (interioare) se află în proprietatea consumatorilor, fiind în responsabilitatea acestora să le utilizeze corect, să  verifice şi să remedieze eventuale defecţiuni cu ajutorul specialiștilor. O deficienţă aparent minoră (contactele slăbite, comutatoare, prize sau tablouri electrice uzate) poate duce la incidente cu urmări dintre cele mai grave.

Orice intervenţie asupra instalaţiilor interioare trebuie realizată doar de către specialişti autorizaţi, care oferă garanţia respectării normelor tehnice şi de siguranţă. Solicitarea serviciilor unor „meşteri de ocazie”, chiar dacă aparent presupune costuri mai mici, implică riscul executării unor lucrări defectuoase ce pot duce la incendii cu distrugerea de bunuri materiale, rănirea sau decesul unor persoane.

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 23.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de aproape 81.900 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, in anul 2005, E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,3 miliarde de euro.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

9 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

9 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

9 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

9 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More