Afaceri

Zeci de minute de întârzieri în Gara de Nord, din cauza lipsei de tensiune în linia de contact pe relaţia Ciolpani-Gălăţeni-Olteni-Rădoeşti

Mai multe trenuri de călători care trebuiau să sosească în Gara de Nord marţi dimineaţa au înregistrat zeci de minute de întârziere, care a fost generată de lipsa tensiunii în linia de contact pe relaţia Ciolpani – Gălăţeni – Olteni – Rădoeşti.

“În intervalul orar 6:05 – 8:18, pe relaţia Ciolpani – Gălăţeni – Olteni – Rădoeşti, a fost lipsă tensiune în linia de contact. S a intervenit pentru remediere, iar de la 8:20 s a reluat circulaţia în condiţii normale. Întârzierile înregistrate în circulaţia trenurilor sunt cuprinse între 40 şi 135 de minute”, a informat purtătorul de cuvânt al CFR Infrastructură, Oana Brânzan, potrivit Agerpres.

Potrivit tabelei electronice din Gara de Nord, trenul IR 15592, Arad – Bucureşti Nord, operat de Astra Transcarpatic, a sosit cu o întârziere de 150 de minute, iar IR 1-5941 Craiova – Bucureşti Nord, al companiei CFR Călători, a acumulat 130 de minute.

Trenul IRN 79, de la Lokoshaza, aparţinând transportatorului de stat, a sosit la Bucureşti cu 90 de minute de întârziere, iar Regio 15990 care vine de la Craiova a înregistrat 65 de minute.

De asemenea, Regio 15996 tot de la Craiova, operat de Softrans Călători, are 70 de minute de întârziere.

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA administrează infrastructura feroviară publică.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

7 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

8 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

9 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

9 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More