International

Zelenski afirmă că se va întâlni cu noul papă, “probabil duminică”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi că se va întâlni “probabil duminică” cu noul papă Leon al XIV-lea, precizând că acest lucru va depinde de evoluţiile pe plan diplomatic cu Rusia, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Probabil duminică, dacă lucrurile merg bine. Dar încă nu ştim cum se va termina această săptămână”, a declarat Zelenski într-un interviu acordat mai multor media, printre care jurnalul francez Libération, cu două zile înainte de primele discuţii ruso-ucrainene aşteptate în Turcia.

Noul papă Leon al XIV-lea urmează să celebreze liturghia inaugurală duminică în Piaţa Sfântul Petru, la Vatican, la care sunt aşteptaţi numeroşi lideri străini.

Înainte de aceasta, Volodimir Zelenski i-a propus omologului său rus, Vladimir Putin, să se întâlnească “personal” în Turcia joi, pentru primele discuţii de pace între ucraineni şi ruşi de la sfârşitul primelor negocieri bilaterale din primăvara anului 2022, la câteva săptămâni după lansarea invaziei ruse.

Până în prezent, Kremlinul nu a răspuns ofertei preşedintelui ucrainean, evitând să precizeze componenţa delegaţiei ruse care va merge în Turcia.

De rezultatul acestor discuţii ruso-ucrainene va depinde, se pare, agenda lui Zelenski care urmează să se întâlnească cu preşedintele turc Erdogan la Ankara miercuri sau joi, indiferent de situaţie.

“Am ajuns într-un punct în care nu ştim ce se va întâmpla mâine”, a subliniat el în interviul acordat mai multor media marţi.

Luni, el a discutat telefonic cu noul papă Leon al XIV-lea pentru prima dată de la alegerea sa şi l-a invitat în Ucraina, ţară devastată de atacul rus pe scară largă.

Cu o zi înainte, Suveranul Pontif a făcut apel la “marile puteri ale lumii” să oprească războiul şi a pledat pentru o pace “dreaptă” şi “durabilă” în Ucraina.

Articole recente

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, aproape 750 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…

24 de minute ago

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

37 de minute ago

Donald Trump: „O Moldovă în pace este esenţială pentru securitatea regională”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că apreciază parteneriatul SUA cu Chişinăul şi a spus…

51 de minute ago

BCE a atenuat reglementările privind supervizarea creditorilor din zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) atenuează unele din verificările pe care le efectuează asupra băncilor din…

o oră ago

Grawe: Stabilitatea companiei nu poate fi pusă în discuţie

Grupul Grawe dispune de aproximativ 3,8 miliarde euro fonduri proprii, conform cerinţelor regimului de supraveghere…

o oră ago

Elena Udrea: Da, am fost audiată în dosarul fostului adjunct al SRI Florian Coldea

Fostul ministru Elena Udrea a declarat luni că a fost audiată în dosarul fostului adjunct…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More