International

Zelenski afirmă că Ucraina este deplin angajată faţă de un dialog constructiv cu SUA

Ucraina este ”deplin angajată” faţă de un dialog constructiv cu reprezentanţii SUA în Arabia Saudită săptămâna viitoare şi speră să se ajungă la un acord asupra deciziilor şi paşilor necesari, a declarat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

”Ucraina caută pacea încă din prima secundă a acestui război. Pe masă se află propuneri realiste. Esenţial este să ne mişcăm repede şi eficient”, a scris Zelenski pe platforma X.

”În ce ne priveşte, suntem angajaţi faţă de un dialog constructiv şi sperăm să discutăm şi să convenim deciziile şi paşii necesari”, a adăugat el.

Şeful statului ucrainean a spus că săptămâna viitoare se va deplasa în Arabia Saudită şi că, după întâlnirea sa cu prinţul moştenitor saudit, reprezentanţii diplomatici şi militari ai Kievului vor avea o întâlnire cu reprezentanţii SUA.

Cel puţin 14 persoane au fost ucise în estul Ucrainei în atacuri ruseşti cu rachete şi drone, a anunţat sâmbătă Ministerul de Interne ucrainean.

La Dobropillia, bilanţul morţilor este de 11 morţi şi 30 de răniţi, potrivit sursei citate. Alţi trei civili au fost ucişi într-un atac cu dronă în regiunea Harkov din nord-estul ţării, a adăugat ministerul. Ministerul de Interne susţine că forţele ruse au atacat Dobropillia cu rachete, proiectile şi drone, avariind opt clădiri cu mai multe etaje şi 30 de maşini.

Dobropillia, localitate cu 28.000 de locuitori înainte de război, se află în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, la 22 km de linia frontului la nord de Pokrovsk.

Articole recente

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

15 minute ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…

27 de minute ago

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

32 de minute ago

Qatar afirmă că va continua să joace rolul său de mediator în Gaza în ciuda atacului israelian

Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…

34 de minute ago

Şeful Energiei din SUA critică ţinta de emisii ”net zero” până în 2050: ”Un dezastru colosal”

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…

35 de minute ago

O delegaţie a Congresului american vizitează China

O delegaţie a Congresului Statelor Unite urmează să viziteze China, pentru prima dată din 2019,…

36 de minute ago

This website uses cookies.

Read More