International

Zelenski cere Europei să acţioneze contra Rusiei, susţinând că altfel poate fi pierdută ”toată Europa de Est”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut miercuri Europei să acţioneze mai rapid împotriva Rusiei, susţinând că europenii ”pot fie să oprească Rusia, fie să piardă toată Europa de Est”, transmite AFP, potrivit Agerpres.

”Dacă Europa pierde timpul, Rusia va folosi acest timp pentru a extinde zona de război către alte ţări”, a spus Zelenski într-un discurs în faţa parlamentului eston.

În această intervenţie, preşedintele ucrainean a acuzat Rusia că foloseşte în Ucraina bombe cu fosfor şi tactici de teroare împotriva civililor, relatează Reuters.

”Armata rusă foloseşte toate tipurile de artilerie, toate tipurile de rachete, bombe aeriene şi în special bombe cu fosfor împotriva districtelor rezidenţiale şi infrastructurii civile”, a susţinut Zelenski în discursul adresat parlamentului eston. ”Aceasta este teroare evidentă împotriva populaţiei civile”, a adăugat el, fără a prezenta dovezi.

Zelenski a mai susţinut, din nou fără dovezi, că Rusia deportează cu forţa ucraineni. Pe de altă parte, el a apreciat că sancţiunile împotriva Rusiei, pe care le doreşte intensificate, sunt singura cale de a determina Moscova să accepte condiţiile de pace.

Preşedintele rus Vladimir Putin a estimat în ziua anterioară că negocierile de pace cu Ucraina au ajuns într-un punct mort, transmiţând astfel un semnal că războiul pe care l-a declanşat prin invazia asupra acestei ţări ar putea fi de durată. El a acuzat Ucraina că a revenit asupra unor propuneri prezentate la negocierile desfăşurate la Istanbul luna trecută, Kievul dorind acum, potrivit lui Putin, ca garanţiile de securitate pentru Ucraina să se extindă şi asupra Crimeii şi Donbasului.

În acest timp, autorităţile ucrainene, SUA şi Marea Britanie verifică informaţii despre posibila folosire a unor arme chimice de către trupele ruse în oraşul Mariupol. Zelenski însuşi a spus că deocamdată nu poate afirma cu certitudine că un asemenea atac a avut loc.

Armata ucraineană se aşteaptă la o ofensivă rusă în est, partea Ucrainei devenită ţinta prioritară a Kremlinului după retragerea trupelor ruse din jurul Kievului şi din nordul Ucrainei. Rusia îşi regrupează forţele pentru această ofensivă, dar ploile puternice din acea zonă fac ca deocamdată ea să fie dificil de lansat.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

o oră ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

o oră ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

2 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

2 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More