International

Zelenski cere o “presiune puternică” asupra Rusiei pentru a opri bombardamentele în Ucraina

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut duminică să se facă presiuni asupra Rusiei pentru a opri atacurile şi conflictul din Ucraina, după ce un nou val de bombardamente în cursul nopţii s-a soldat cu cel puţin 12 morţi în întreaga ţară, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Fără o presiune cu adevărat puternică asupra conducerii ruse, această brutalitate nu poate fi oprită. Sancţiunile vor ajuta cu siguranţă”, a declarat preşedintele ucrainean pe reţelele sociale, cerând să fie vizate în special “slăbiciunile economiei ruse” care, potrivit acestuia, “sunt cunoscute de toţi”.

El a cerut Statelor Unite, ţărilor europene şi “tuturor celor care doresc pacea” să dea dovadă de “hotărâre” pentru a-l determina pe preşedintele rus Vladimir Putin să “pună capăt războiului”.

De la mijlocul lunii februarie, administraţia americană a lansat numeroase apeluri pentru o încetare a focului în Ucraina şi s-a apropiat de Rusia, dar fără rezultate până acum.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat vineri că Moscova lucrează la un document care prezintă “condiţiile unui acord durabil, global şi pe termen lung pentru rezolvarea” conflictului, document care va fi trimis Kievului odată ce schimbul de prizonieri care are loc între Ucraina şi Rusia va fi finalizat.

Etapa finală a schimbului de prizonieri, singurul rezultat tangibil al primelor discuţii directe dintre ruşi şi ucraineni de la mijlocul lunii mai la Istanbul, este prevăzută duminică.

Sâmbătă, 307 prizonieri de război ruşi au fost schimbaţi pentru acelaşi număr de soldaţi ucraineni, au anunţat Kievul şi Moscova.

Prima parte a acestui vast, în format de 1.000 pentru 1.000, a implicat vineri 270 de soldaţi şi 120 de civili din fiecare parte.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

2 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

2 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

4 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

4 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

5 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More