International

Zelenski critică rolul armatorilor greci în transportul petrolului rusesc

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat marţi rolul companiilor greceşti în exportul petrolului rusesc, vorbind despre o situaţie care “nu corespunde intereselor Europei”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Vedem cum companiile greceşti furnizează practic cea mai mare flotă de nave pentru transportul petrolului rusesc”, a declarat el în cadrul unui discurs prin videoconferinţă, cu prilejul unui forum economic organizat la Atena.

“Asta se întâmplă chiar când o altă resursă energetică (gazul – n.r.) este utilizată ca armă împotriva Europei şi împotriva bugetului fiecărei familii europene. Sunt sigur că asta nu corespunde intereselor Europei, Greciei sau Ucrainei”, a adăugat preşedintele ucrainean.

În condiţiile în care numeroase companii maritime sau petroliere din Europa şi SUA au pus capăt comerţului cu Rusia după invadarea Ucrainei, armatorii greci, care controlează majoritatea flotei Uniunii Europene, continuă să transporte ţiţeiul rusesc.

Preşedinta Uniunii Armatorilor Greci (UGS), Melina Travlos, a apărat la începutul lui iunie continuarea acestor servicii, dând asigurări că “navigatorii greci nu fac nimic ilegal” şi “nu au încălcat niciun embargo”.

În luna mai, prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a făcut apel la “conştiinţa” armatorilor, fiind vorba despre transportul de petrol.

Potrivit agenţiei americane Bloomberg, transportul maritim al petrolului rusesc, devenit foarte profitabil după invadarea Ucrainei de către Rusia, este în prezent efectuat majoritar de companii greceşti, turceşti şi chinezeşti.

Grecia a fost una dintre primele ţări care au condamnat războiul declanşat de Moscova în Ucraina, în pofida legăturilor sale istorice cu Rusia. La sfârşitul lui iunie, opt diplomaţi greci, între care consulul general, au fost expulzaţi de la Moscova.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

20 de minute ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

27 de minute ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

30 de minute ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

32 de minute ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

53 de minute ago

Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul NATO; Donald Tusk spune că au existat 19 intruziuni în spaţiul aerian polonez

Premierul polonez Donad Tusk a declarat că Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More