International

Zelenski nu doreşte o încetare a focului cu Rusia fără o recuperare a teritoriilor pierdute

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că o încetare a focului cu Rusia fără a revendica teritoriile pierdute nu ar face decât să prelungească războiul, potrivit unui interviu publicat vineri de The Wall Street Journal, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

El a avertizat că o încetare a focului care permite Rusiei să păstreze teritoriile ucrainene capturate de la invazia din februarie ar încuraja doar un conflict şi mai extins, dând Moscovei oportunitatea de a se pregăti pentru runda următoare.

Zelenski a vorbit şi despre sistemele de rachete de artilerie (HIMARS) furnizate de SUA, apreciind că “furnizările occidentale de HIMARS, deşi fac o diferenţă materială, sunt mult mai mici decât ceea ce are nevoie Ucraina pentru a inversa valul”.

“Îngheţarea conflictului cu Federaţia Rusă înseamnă o pauză care oferă Federaţiei Ruse o perioadă de răgaz”, notează Wall Street Journal.

“Societatea crede că toate teritoriile trebuie să fie eliberate mai întâi şi apoi putem negocia ce să facem şi cum am putea trăi în secolele următoare”, a subliniat preşedintele ucrainean.

“O nevoie mai presantă sunt sistemele de apărare antiaeriană care ar putea să împiedice Rusia să lanseze atacuri cu rachete cu rază lungă de acţiune asupra unor oraşe paşnice la sute de mile de linia frontului”, a adăugat Zelenski.

Referindu-se la acordul semnat cu Rusia pentru redeschiderea exporturilor de cereale, Zelenski a spus: “Concesiile diplomatice făcute Moscovei ar putea stabiliza oarecum pieţele, dar ar oferi un
răgaz şi ar avea un efect de bumerang”.

Rusia şi Ucraina au semnat vineri un acord de referinţă pentru a redeschide porturile ucrainene de la Marea Neagră pentru exporturile de cereale, crescând speranţa că aceasta va contribui la diminuarea crizei alimentare internaţionale agravate de invazia rusă, notează Reuters.

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

5 ore ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

5 ore ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

5 ore ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More