Ucraina „are nevoie de o pace reală” și „contează foarte mult pe sprijinul acordat de SUA pe calea păcii”, a reacţionat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, după ce a fost criticat din nou de către liderul american Donald Trump.
„Ne continuăm activitatea alături de partenerii noștri. Am purtat deja discuții și alți pași vor veni în curând”, a transmis președintele ucrainean, într-un comunicat publicat pe rețeaua de socializare X.
„Este foarte important să încercăm să facem diplomația noastră cu adevărat substanțială pentru a pune capăt acestui război cât mai curând posibil. Avem nevoie de pace reală și ucrainenii o doresc cel mai mult, deoarece războiul ne distruge orașele și localitățile”, a adăugat Zelenski.
El a precizat că Ucraina colaborează cu America și Europa, adăugând că „ne bazăm foarte mult pe sprijinul Americii pe calea păcii”.
„Ne pierdem oamenii. Trebuie să oprim războiul și să garantăm securitatea. Pacea este necesară cât mai curând posibil”, a conchis liderul ucrainean.
Reacția acestuia a venit după ce Trump a susținut că liderul ucrainean a făcut „cea mai proastă declarație care ar fi putut fi făcută” atunci când a spus că perspectiva încheierii războiului cu Rusia este „foarte, foarte departe”.
We continue our work with partners. We have already had talks and other steps to come soon.
It is very important that we try to make our diplomacy really substantive to end this war the soonest possible.
We need real peace and Ukrainians want it most because the war ruins our…
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) March 3, 2025