Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzVolodimir Zelenski/ Sursa foto: president.gov.ua
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski susţine că Rusia nu poate să-şi recunoască greşelile pe care le-a făcut în politica sa faţă de Ucraina de-a lungul anilor, informează luni dpa, potrivit Agerpres.
“Lor le este frică să recunoască faptul că, timp de decenii, au adoptat poziţii greşite şi au cheltuit resurse colosale pentru a susţine zero-urile umane pe care doreau să le construiască drept viitori eroi ai prieteniei ucraineano-ruse”, a afirmat duminică seară Zelenski în mesajul său video zilnic.
Încercarea Moscovei de a construi propriul popor în Ucraina nu a funcţionat, a continuat Zelenski, pentru că aceşti oameni “nu făceau altceva decât să-şi îndese banii din Rusia în propriile buzunare”.
Astfel că, pentru a acoperi aceste greşeli, au fost făcute noi greşeli, a explicat Zelenski. Însă, făcând acest lucru, Rusia s-a lipsit pe sine de toate instrumentele politice şi în final a început actualul război, a adăugat el.
De asemenea, a subliniat el, Rusia încearcă să arunce vina pentru tot pe Ucraina. “Ei au cotropit Crimeea, iar noi se presupune că am fi vinovaţi pentru aceasta”, a spus Zelenski. “Ei au distrus orice viaţă normală în Donbas, iar noi am fi de vină pentru aceasta. Ucid oameni în ţara noastră de opt ani şi ei spun că acest lucru s-a întâmplat din vina noastră”, a mai declarat preşedintele Ucrainei.
“În final, ei au declanşat un război la scară mare împotriva noastră şi, din nou, noi am fi de vină. Ei fac toate acestea din laşitate pură”, a rezumat Zelenski.
Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…
Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…
Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…
Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…
Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…
This website uses cookies.
Read More